taposFostul antrenor cu portarii UTA-ei în ultimul deceniu, de numele căruia se leagă, printre altele, ascensiunea lui Cristian Bălgrădean până pe prima scenă și în circuitul echipei naționale, a intrat în staff-ul tehnic al divizionarei D Frontiera Curtici! „Dan Țapoș a devenit antrenorul cu portarii la Frontiera”, a confirmat Gigi Cameniță, antrenorul principal al „grănicerilor”.
Țapoș îl are sub comandă pe unul din cei mai promițători goalkeeperi din Liga a IV-a arădeană, Lucian Mucha, plus trei portari de la grupele de juniori – Crauciuc, Buzgău și David.
Altfel, Frontiera Curtici a învins sâmbăta trecută pe Șoimii Șimand cu 6-0, iar sâmbătă, de la 11,00, pune punct seriei de meciuri amicale printr-o întâlnire cu UTA II. Celelalte rezultate ale trupei lui Cameniță din pregătiri: 0-3 și 1-3 cu Pecica, 1-3 și 3-2 cu Păuliș, 0-2 cu Gloria, 6-0 cu Șimand. La nivel de lot, tehnicianul nu mai contează pe Avrămuțiu, Baul, Marocico și Huja, dar au venit Crișan (Șiria), Cornea (Șag), Lucea (Ineu,       Șicula), Goldiș (Ungaria), Cirebea (Șagu), plus tandemul Bilan – Oiță.

Recomandările redacției