Daniela Dodean decolează în această joi spre Tokyo

0
183

Primii componenţi ai Echipei Olimpice a României vor decola joi spre Japonia, pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, a anunţat Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pe site-ul său oficial. Primul grup va pleca joi 15 iulie, la ora 10:05, de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, de la Salonul Oficial, cu un avion charter al companiei Smartwings. Aeronava de tip Boeing 737-800 are o configuraţie monocabină de tip „economy” şi o capacitate de 189 de locuri. Printre cei 128 de pasageri care se vor regăsi la bordul aeronavei se numără componenţii loturilor României de baschet 3×3, box, canotaj, fotbal, judo, scrimă, tenis de masă şi tir cu arcul. Printre aceștia se află și arădeanca Daniela Dodean, care face parte din echipa națională de tenis de masă feminin. Călătoria până pe aeroportul Tokyo Haneda va dura aproximativ 13 ore. Cei patru piloţii şi tot atâţia însoţitori de bord care vor zbura cu charter-ul vor fi testaţi RT PCR de un laborator mobil Regina Maria pe data de 14 iulie, iar ofiţerul COVID-19 al delegaţiei României îi va supune unui test rapid antigen înainte de urcarea în avion, anunță Agerpres.

Vineri 16 iulie, tot de la Salonul Oficial al aeroportului „Henri Coandă”, şi tot spre Tokyo Haneda, cu o cursă de linie, care va decola la ora 21:50, va pleca următorul grup, cu componenţii loturilor de gimnastică, înot, tir sportiv, atletism şi ciclism. Echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) cuprinde 100 de sportivi, 45 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive. Reprezentanţii României vor concura la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet feminin 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis. Delegaţia va cuprinde şi 9 rezerve, precum şi nu mai puţin de 40 de antrenori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.