Într-un meci disputat aseară în deplasare, echipa la care evoluează Daniela Dodean-Monteiro, TT Saint-Quentin (locul 6), a învins în deplasare cu 3-2 pe TTA CC Poitiers (locul 3) în a cincea etapă a campionatului profesionist de tenis de masă al Franței. Jucătoarea noastră a fost prima care a intrat la masa de joc, câștigând cu 3-1 disputa cu Ocean Gusnel. Tânăra adversară și-a adjudecat primul set, cu 11-9 însă după aceea diferența de valoare și-a spus cuvântul. Daniela a câștigat următorul set cu un zdrobitor 11-2 și n-a mai avut emoții până la final, adjudecându-și seturile 3 și 4 cu 11-5 respectiv 11-6.

Jucătoarea noastră a mai evoluat într-o partidă, la scorul de 2-1 pentru echipa sa, când a întâlnit o adversară mult mai puternică, pe Jianan Yuan. Meciul a fost spectaculos și extrem de disputat Primul set a fost echilibrat până la scorul de 7-5 pentru Jianan, când Daniela a avut un forcing de senzație câștigând 6 puncte consecutive și la capătul lor, setul. În al doilea disputa a fost una în oglindă pentru că a fost rândul chinezoaicei să domine finalul setului după un început echilibrat și să câștige cu același scor, 11-7. Setul 3 a fost dramatic, cu jucătoarea originară din Arad conducând la un moment dat cu 7-2. S-a ajuns la 7-6 însă Daniela are din nou o serie bună și duce scorul la 10-6 dar va câștiga setul cu emoții: 11-9. Din păcate, seturile 3 și 4 au fost adjudecate Jianan Yuan, cu 11-8 și 11-6, scorul la general devenind 2-2.

În cele din urmă, coechipiera Danielei, Polina Mikhailova a câștigat meciul decisiv astfel că după o victorie și o înfrângere personală plus un succes la general cu echipa, putem conchide că jucătoarea noastră a încheiat pe plus etapa de campionat.

Recomandările redacției