dansatoriDansatorii unei asociaţii arădene au obţinute rezultate foarte bune la un festival de dans cu tradiţie. Este vorba de dansatorii de la Doma Art, care au participat la a 12 a ediţie a festivalului – concurs „Nymphea 2014”

Perioada 17-19 octombrie a adunat la Era Shopping Park, Oradea, peste 600 de dansatori din toată ţara. Ediţia din acest an a fost dedicată memoriei celui care a iniţiat festivalul Nymphea şi care a contribuit la promovarea şi ridicarea nivelului de dans în România : Gabi Chevari.

Tinerii dansatori ai Asociaţiei Doma Art Style, coordonaţi de Maura şi Dorian Cosma au avut o evoluţie foarte bună în concurs, reuşind să se situeze de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi două ori pe locul secund. Astfel: la categoria „breakin battles crew vs crew” Domokos Andrei, Nedelciu Bogdan şi Bolgovici Alexandru (membrii Burning Souls Crew) au obţinut locul 2 făcând parte din trupa Phanatix. Tot la breakin categoria 1 vs 1, Nedelciu Bogdan a intrat în top 4 b-boy (la start au fost 45 de concurenţi); la categoria hip hop 2vs2 juniori, Somlea Matia şi Petrutiu Tudor au ocupat locul 2, locul 1 fiind ocupat de colegele lor Vacaru Mădălina şi Borod Maya. Tot la 2vs2, dar la adulţi, Carp Radian şi Bunaciu Andreea au câştigat primul loc; la categoria formaţii hip-hop juniors (7-12 ani) X-Style Kids au urcat pentru a doua oară consecutiv pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Pentru X-Style Kids au dansat: Denis Negoescu, Patrick Cimpian, Tudor Petruţiu, Mara Lupsity, Tasy Jessica, Maya Petran, Mădălina Vacaru, Sabrina Păcurar, Matia Somlea, Melisa Gal şi Maya Borod.

Recomandările redacției