La bloc, am o vecină o doamnă respectabilă, în vârstă, care a stat la masă  zeci de ani cu puterea. Şi puterea însemna decizia. Putea decide multe pentru un om, pentru o familie, pentru o viaţă sau chiar mai multe vieţi. Sigur nu chiar viaţa şi moartea, dar  putea să impulsioneze sau să curme o carieră şi până la urmă soarta unei familii.  Azi,  are doar idei despre ce şi cum ar fi bine la bloc, în jurul blocului. Bănci, grădini, flori, coşuri de gunoi. Chestiuni administrative, în general. Unele bune, altele mai puţin inspirate, ca să nu zicem altfel. Dar constanta tuturor acestor idei este, vorba unui alt vecin hâtru că „ideile doamnei ne costă scump pe noi toţi. Nu aţi putea face toate astea pe banii dumneavoastră?“. La care doam­na se bosumflă şi şedinţa ad-hoc se sparge. Cam aşa e şi în politică. Iar politica se face pentru a pune mâna pe putere. Simplu. De ce? Pentru ca să decizi tu şi nu altul. Dar constanta tuturor politicilor este binele general. Adică degeaba faci politică, dacă rezultanta demersurilor tale ca primar, ca guvern, ca partid care te-a propulsat vremelnic,  într-o funcţie nu se concretizează în această direcţie. Adică astăzi mai bine ca ieri şi mâine poate mai bine ca azi. Iar acest bine se concretizează prin ce zice, dar mai ales ce simte omul. Căci omul vrea să trăiască astăzi, la modul concret, adcă se poate bine şi nu pe promisiuni agăţate într-un viitor incert, dar care se îndepărtează tot mai mult. Şi dispar precum apa în nisip. Şi la noi ca şi aiurea acestea sunt dorinţele şi aşteptările oamenilor. Iar primarii, chiar dacă mulţi dintre ei nu par, sunt şi ei oameni. În sensul că mai toţi au idei, care în final ne costă pe toţi. Iar la Arad cazul este şi mai clar. Idei, mai bune sau mai proaste, au fost şi s-au aplicat. Iar concluzia,  dacă vrem să fim oneşti, este una singură: Da, s-a construit mult. Dar cu ce folos? Mult, scump şi prost. Iar în unele cazuri perfect… nejustificat ca utilitate. Asta dacă faci o simplă analiză costuri-beneficii. În schimb, impozitele şi taxele locale au crescut. Mai mult ca la Bucu­- reşti. Care are metrou, are cele mai bune spitale din ţară şi ca dotări. Noi n-avem. Avem spitale în care dacă intri parcă ai căzut înapoi cu jumătate de secol. Nu, nu întineriţi, ci daţi de  dotări (în unele locuri) din epoca dejistă. Staţiile de tramvai sunt dispuse haotic, ilogic după aşa-zisa modernizare. Iar timpul total de transport creşte, după aceste investiţii deloc ieftine. Multe din ele pe credite care ne vor cocoşa pe noi, dar şi pe copiii noştri. Este bine? Spuneţi dumneavoastră. Un centru istoric cu pereţi gri, dezolanţi şi care stau să cadă. Asta  în loc ca imobilele să fie renovate printr-un sistem ingenois de cointeresare a locatarilor. Oameni trişti şi neîncrezători în viitor. Dovada că oraşul se pauperizează este mulţimea de second-handuri care răsar pe bulevardul principal al Aradului. Iar binele, binele lor desigur, îl văd doar unii în campanie electorală. Dar oamenii? Cum rămâne cu ei? Pentru cine se face politica, până la urmă? Acum, o puteţi face fiecare dintre voi.

Recomandările redacției