A venit vacanța mult așteptată, atât de copii cât și de cadrele didactice. Din pacate, această vacanță ,,puțin forțată” de pandemia de Covid, mai lungă ca de obicei, îi afectează pe toți. Mulți profesori arădeni au fost obligați să-și ia concediu în toată acestă perioadă. Cadrele didactice din Arad se întrebă cum vor fi plătite pe perioada acestei vacanțe. De la Ministerul Educației aflăm că ,,profesorii care au activități de predare în perioada 12-29 aprilie vor fi plătiți doar pentru norma didactică de predare aferentă funcției de bază, dacă numărul de ore nu depășește norma, indiferent dacă sunt titulari sau suplinitori”, potrivit unui document trimis în școli miercuri. În nota oficială se arată că, pentru cei care depășesc norma se vor face și plăți pentru orele respective în regim de plata cu ora. Personalul asociat sau pensionat, angajat la plata cu ora, va fi plătit doar pentru orele care se fac, dacă se fac, repsectiv la clasele terminale.Toate celelalte cadre didactice arădene care nu sunt în aceste situații, care nu au ore la clasele terminale sau activități de predare, vor primi indemnizație de concediu de odihnă pentru zilele respective.

Profesorii din județul Arad, care nu au ore la clasele terminale intră în concediu timp de o lună, între 2 aprilie și 4 mai. Cei care au ore la a VIII-a și a XII-a își pot lua concediu în zilele în care nu au cursuri. Există și excepții, potrivit documentului ministerial.

Referitor la salarizarea cadrelor didactice, în documentul trimis se precizează faptul că ,,în perioada 12 – 29 aprilie, personalul didactic de predare titular, care desfășoară activități de predare în această perioadă, va fi salarizat doar pentru norma didactică de predare aferente funcției de bază, excepție fac cadrele didactice, care desfășoară activități  ce conduc la depășirea normei didactice, acestea fiind salarizate și în regim de plata cu ora pentru numărul de ore peste norma de bază.Personalul didactic de predare asociat/pensionat, angajat în regim de plata cu ora, care are în încadrare clase de a VIII-a, a XII-a zi sau a XIII-a seral și/sau frecvență redusă, va fi salarizat pentru activitatea prestată la aceste clase. Celelalte cadre didactice care nu se află într-una din situațiile prevăzute la punctele unu sau doi vor primi indemnizația aferentă concediului de odihnă, calculată conform prevederilor legale”.

Recomandările redacției