Dascălul unei biserici din localitatea Ciorteşti, judeţul Iaşi, a fost arestat pentru uciderea soţiei sale, în vârstă de 48 de ani. Femeia a fost incendiată în casa în care locuiau şi a fost găsită moartă a doua zi, bărbatul de 51 de ani spunând Poliţiei că aceasta ar fi băut prea mult.

Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a declarat pentru Mediafax că trupul femeii de 48 de ani a fost stropit cu benzină, la finele săptămânii trecute, aceasta suferind arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului, însă soţul ei, dascăl la biserică, nu a cerut ajutorul medicilor. A doua zi, victima a murit.

„Fapta a fost comisă în seara zilei de 17 august. Inculpatul este arestat preventiv pentru o durată de 30 de zile, după ce a fost reţinut. În seara zilei de 17 august, inculpatul, care este dascăl la biserica din sat, şi-a agresat soţia, sub pretextul că aceasta a consumat băuturi alcolice în exces. A lovit-o iniţial cu o bâtă peste corp, după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. După consumarea acestor agresiuni, nu i-a acordat niciun fel ajutor, a ţinut-o în casă până a doua zi, când victima a decedat. Decesul a fost cauzat de şocul postcombustional, consecinţă a arsurilor grad 2-3 pe aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului. A fost arestat pentru omor, reţinând şi cruzimile”, a spus Mihaela Apostol.

Bărbatul de 51 de ani nu a contestat măsura de arestare preventivă dispusă de magistraţii Tribunalului Iaşi. „Era omul de bază al părintelui din Ciorteşti, era un om de încredere, nu era violent sau recalcitrant. Nu ştim ce s-a întâmplat. Fiica lor avea planificată nunta peste două săptămâni. Este şocant”, a declarat Alina Apostol, primarul comunei Ciorteşti.

Recomandările redacției