Dați în urmărire generală, doi hoți au fost prinși și reținuți la graniță

0
773

Un bărbat din Olt și o femeie din Cluj, care și-au primit deja condamnările pentru furt, au fost reținuți la graniță și dați pe mână polițiștilor IPJ Arad. Astfel, poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II– Csanadpalota au prins şi predat organelor de urmărire penală două persoane căutate de autorităţile din România, în vederea executării unor pedepse privative de libertate.

În noaptea de miecuri spre joi, în jurul orei 03.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român B.M., în vârstă de 27 de ani, domiciliat în judeţul Olt. La verificări, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, fiind condamnat la 240 de zile de închisoare.

În aceeași noapte, în jurul orei 04.35, la acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, o femeie în vârstă de 46 de ani, domiciliată în judeţul Cluj. La efectuarea verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele ei era emis, de către autorităţile române, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, fiind condamnată la 9 luni şi 10 zile de închisoare.

Persoanele au fost predate unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, spun reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.