David Popa a marcat de două ori în poarta celor de la Național Sebiș în victoria cu 5-1 a „alb-roșiilor”. Fostul atacant al lui Birmingham mai înscrisese în victoria (2-0) împotriva Ripensiei, la Bekescsaba, dar a și ratat un penalty în partida de pe teren propriu contra celor de la Szeged.
Juniorul utist a fost schimbat la pauză cu celălalt vârf de careu din lotul utist. „Un joc greu, venit după o săptămână solicitantă, cu multe meciuri și antrenamente mai grele, specifice unei perioade de pregătire. Ne bucu­răm pentru victorie, am adăugat încă un succes la acest stagiu de pregătire, sperăm să continuăm această serie și în campionat”.
Lotul antrenat de Ionuț Popa a trecut prin multe schimbări după încheierea sezonului trecut, iar vârful de 20 de ani s-a obișnuit cu noii colegi. Aici îl include și pe Alex Pop, cu care – probabil – se va lupta pentru un loc în primul „11”, deși nu este exclus să evolueze ambii, așa cum s-a mai întâmplat și cu Marius Curtuiuș, în stagiunea precedentă: „Mă bucur și pentru golurile colegilor mei, Alex Pop a marcat și el, văd o concurență pozitiv între noi. Ne motivăm unul pe celălalt pentru evoluții cât mai bune în sprijinul echipei. Toate achzițiile s-au adaptat foarte repede și ne bucurăm că ne ajută. Sperăm să-i ajutăm și noi pe ei și să avem rezultate cât mai bune. Obiectivul nostru este să câștigăm fiecare joc, indiferent de adversar. Avem niște jucători cu experiență în vestiar, ca Manea sau Enescu, care ne pot motiva să scoatem rezultate foarte bune”, mai crede fotablistul din Aiud, crescut de la 13 ani de Cristi Păcurar și Francisc Tisza la Atletico.
Bogdan Mariș

Recomandările redacției