După Dennis Man și Adrian Petre și până la „explozia” lui Stahl, UTA ar putea scoate din mânecă „cartea” David Popa. Spre deosebire de fotbaliștii menționați, atacantul de 20 ani a avut deja șansa să ia pulsul fotbalului profesionist. A făcut-o  timp de trei ani și jumătate la Birmingham City, unde a evoluat doar pentru echipele de juniori și cea de Under 23, plus o scurtă aventură la Kettering Town, din liga de amatori.
Popa a jucat la juniorii lui Atletico alături de Adrian Petre și seamănă foarte mult, ca profil, cu golgheterul post-revoluționar al „Bătrânei Doamne”. Popa are 1,90 de metri înălțime, este  tehnic pentru un jucător cu statura sa, are și o viteză bună și un simț al porții foarte dezvoltat. Dovadă stau golurile marcate în Anglia, dar și la Atletico și UTA, până să se transfere în Anglia, în iarna anului 2014. Miercuri, Popa a evoluat pe tot parcursul reprizei secunde a amicalului cu Szegedul și a marcat și cu un lob de efect, dar reușita sa avea să fie anulată pe motiv de offside.
La finalul întrecerii, fotbalistul originar din Aiud (județul Alba), ne-a răspuns amabil la câteva întrebări:
– Bine ai revenit, David, cum te-ai simțit din nou în tricoul UTA-ei?
– Senzația a fost plăcută, dar știu că mai am de muncit până să ajung la forma mea. În rest, meciul a fost foarte bun. Am jucat și eu 45 de minute după multă vreme, fiindcă am fost accidentat o perioadă. M-am simțit bine în teren, mi-am ajutat cum am putut echipa.
– O revenire în fotbalul românesc din Anglia pare la prima vedere un pas înapoi…
– Eu nu privesc lucrurile așa, dimpotrivă. Eu văd că mi s-a ivit o oportunitate de a arăta cât sunt de bun și cât de mult îmi pot ajuta echipa. Cu goluri și pase decisive în primul rând, conform postului meu de atacant.
-Cred că reacomodarea îți este mai ușoară și pentru că te reîntâlnești cu mulți dintre colegii de generație de la Atletico, dar și cu antrenorii tăi, care acum fac parte din stafful UTA-ei…
-Într-adevăr, m-am reîntânit cu vechii mei antrenori, nea’ Feri Tisza și Cristi Păcurar, care mă cunosc, zic, cel mai bine și știu ce să ceară de la mine. Și, bineînțeles, revederea cu colegii din copilărie a fost și este și ea plăcută. Am lucrat împreună atâția ani, ne-am amintit în special de lucrurile bune ce ne leagă, doar că acum avem o responsabilitate mult mai mare jucând toți pentru UTA.
-Ajungi după mult timp la Moneasa…
-Amintirea cu ultimul meu cantonament la Moneasa, din în urmă cu 4 ani, îmi este încă întipărită în minte. Am ajuns acolo, ne-a plăcut foarte mult natura și, după numai două zile, nici nu mai știam pe ce lume suntem. Nea’ Feri a scos untul din noi. De exemplu, în Anglia, nu am mai avut parte de astfel de cantonamente, eu sper ca acest stagiu să ne pună pe toți pe picioare și fim în cea mai bună formă pentru începutul campionatului.

Recomandările redacției