Ultimele rezultate nesatisfăcătoare ale echipei fanion a Aradului au provocat descin­derea conducerii clubului în vestiarul echipei. După antrena- mentul de ieri dimineață, jucătorii și antrenorii au aflat din gura șefilor că o victorie cu Sepsi înainte de Paști e imperios necesară pentru a nu se ajunge la măsuri pecuniare sau de alt gen.
De data aceasta, a fost o discuție motivațională, mobilizatoare, efectele ei urmând să le vedem sâmbătă, la ora 13.30. Bineînțeles, s-a pomenit de obiectivul clubului, promovarea, meciul cu Sepsi fiind – de altfel – decisiv în acest sens.
Pe de altă parte, există și o primă despărțire prematură la nivel de lot, fundașul dreapta Alexandru David, sosit vara trecută de la CSM Râmnicu Vâlcea. După ce a fost schimbat la pauza meciului de la Mioveni, fotbalistul de 26 de ani nu a mai prins nicun minut oficial în „alb-roșu” și a cerut dezlegarea amiabilă a contractului de joc. Răspunsul a fost pozitiv din partea conducerii, așa că Muntean rămâne deocamdată fără concurență pe partea dreapta a defensivei.
„Nu am mai fost dorit și am zis că e mai bine să nu încurc pe nimeni. M-am des­părțit amiabil de club, le do­- resc foștilor colegi multă baf-tă în continuare și să-și înde­plinească obiectivul”, ne-a mărturisit David în urmă cu câteva minute.

Recomandările redacției