ziDe Ziua Copilului, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad îi aşteaptă pe cei mici şi nu doar pe ei cu nu mai pu­ţin de patru spectacole. Astfel, primul va fi „Greu­ceanu”, după Petre Ispirescu, în regia lui Gabriel Apostol, care va avea loc în Sala Marionete cu începere de la orele 10. De la 12.30 sunteţi aşteptaţi în sala mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici pentru a păşi împreună cu Dorothy în fascinanta ei călătorie în Ţara lui Oz, prin intermediul îndrăgitului spectacol realizat de Simona Vintilă – „Dorothy şi umbra ei în ţara lui Oz” după „Vrăjitorul din Oz” de Frank Baum.
De la orele 17 la Sala Marionete din strada Episcopiei nr. 15 va avea loc „Pinocchio”, după Carlo Collodi, un spectacol 3D în regia lui Radu Dinulescu. Ultimul spectacol al zilei va începe la orele 19 în Sala Mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici. Este vorba despre cea mai nouă producţie pentru copii a instituţiei teatrale arădene: „Alice în Ţara Minunilor” după Lewis Carroll, în regia aceleiaşi Simona Vintilă.
„De 1 iunie, o Zi de teatru până-n seară poate fi un cadou minunat pentru toţi copiii, ei fiind aşteptaţi cu mare drag şi bucurie de actorii şi actorii marionetişti ai teatrului ară­dean!”, ne-a declarat Mihaela Balint, purtător de cuvânt al Teatrului Clasic Ioan Slavici.
Biletele pentru spectacolele programate de Ziua Copilului pot fi cumpărate de la agenţia Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad. Preţul pentru o reprezentaţie este de cinci lei de persoană, iar pentru trei reprezentaţii este de zece de persoană. Ultima re­prezentaţie a zilei, cea de la orele 19, cu „Alice în Ţara Minunilor” va fi gratuită. Intrarea se va face pe baza unei invitaţii oferite de ARED. Cei care doresc să intre gratuit la spectacol pot ridica invitaţia de la oricare dintre birourile ARED de pe strada Poetului nr. 1. Invitaţiile se vor acorda în limita locurilor disponibile.
Vă reamintim că de curând Compania ARED a început o campanie prin care pune la dispoziţia publicului mai multe spectacole gratuite. Sunând la numărul de telefon 0744-896708 puteţi face rezervări sau obţine detalii despre campanie. O invitaţie este valabilă pentru o singură persoană, o singură reprezentaţie, dar o familie poate beneficia de mai multe invitaţii.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției