De 113 ani arădenii circulă cu autobuzele în oraș

0
263

Circulăm zilnic cu mijlocele de transport în comun. Suntem de multe ori dezamăgiți, când circulăm în vagoanele vechi, dar suntem încântați când călătorim cu cele mai noi vagoane, produse în Arad. Puțini arădeni știu însă, că în 20 iulie 1908, în Arad, au început să circule primele autobuze iar ,,Societatea de transport cu autobuze”, era o premieră absolută, pe teritoriul României, conform reprezentanților Complexului Muzeal Arad.

Înainte cu un an, în 1907 a fost  achiziţionat primul autobuz de către municipalitate.

Doi ani mai târziu, în 1910, a fost inaugurată o linie suburbană care lega  oraşul de localităţile învecinate din zona Podgoria ( o regiune aflată la 24 km distanţă şi binecunoscută pentru tradiţia sa viticolă).

În 1913 linia Arad –Podgoria a fost electrificată şi a devenit prima de acest fel din România şi a opta  din lume.

În anul 1938 în Arad funcționau un număr de 30 de autobuze care deserveau 11 trasee.

În 1946,  punerea în funcţiune a tramvaiului electric a făcut ca Aradul să devină unul dintre oraşele cu o reţea de transport dintre cele mai complexe şi moderne iar 1973 parcul de maşini al Aradului totaliza 170 de automobile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.