O parcare pe care autoritățile din Petroșani o construiesc în aceste zile stârnește deja controverse printre localnici.

În mijlocul ei au rămas șapte morminte, pe care nimeni nu și le dorește însă acolo. Reprezentanții primăriei spun că dacă ar fi făcut toate demersurile pentru strămutarea acestora, lucrările la parcare nu ar fi început nici anul viitor. Așa că au decis să amenajeze locul pe lângă cruci.

Noua parcare cu 100 de locuri este amenajată în apropierea spitalului de Urgență din Petroșani. În mijlocul ei șoferii vor trece pe lângă cele șapte morminte care stârnesc tot felul de discuții.

Noua parcare este realizată deja în proporție de 90%. În următoarele zile va fi turnat și asfaltul, iar apoi va fi dată în folosință.

Recomandările redacției