Interviu cu Pavel Ţica, primarul comunei Beliu

primar Tica birou buletine drum curatat Beliu primaria BeliuEste evident aspectul că în ultimii ani comuna Beliu este prinsă într-un proces amplu de dezvoltare și modernizare, proces demarat în anii anteriori şi aflat acum în plin curs de realizare, după cum sublinia şi primarul comunei, Pavel Ţica.
Pe edilul din Beliu l-am „prins“ într-o zi mai aparte, chiar dacă programarea a fost făcută anterior. Din cinci în cinci minute suna telefonul iar discuția se încheia cu un „vă mul­țumesc!“ spus de primar. Ne-am dat seama că am nimerit în chiar… ziua sa de naștere, motiv pentru care i-am adresat și noi urările tradiționale. Discuția a continuat apoi în termenii obișnuiți.
– Cum consideraţi că aţi în­cheiat anul 2013, domnule primar?
– Anul 2013 l-am încheiat în forță: am reușit să terminăm modernizarea – adică asfaltarea a trei străzi în satul Beliu. Am început asfaltarea străzilor de trei ani, adică străzile din comună, să nu fiu înțeles altfel. Vreau să punctez că anul trecut am început reabilitarea drumului comunal DC 9 Tăgădău-Bochia, lucrări ce se continuă și în acest an, având alocată o sumă de peste 340 mii – la prima strigare. În paralel, chiar în urmă cu două zile am depus la Consiliul Județean Arad un proiect pe întreaga lungime de 4,5 kilometri care va fi finanțat prin Programul Național Local, la subcapitolul „Modernizarea satului românesc“. Dacă anul trecut am asfaltat 3 kilometri de străzi în localitatea Beliu, în acest an vom continua lucrările și vom asfalta încă trei kilometri în Beliu, Tăgădău, Vasile Goldiș; cu mențiunea că sumele necesare acestui an sunt cuprinse în bugetul pe 2014. Pot spune că de acum mergem înainte, nu dăm înapoi. Mai vreau să adaug, pentru o bună înțelegere și pentru cine nu știe exact că avem în componență șase sate: Beliu – sat reşedinţă, Beneşti, Bochia, Vasile Goldiş, Secaci şi Tăgădău.
– Ce obiective aveți pentru 2014?
– Comuna Beliu, în acest an intră în etapa a doua a Masterplanului județului Arad privind alimentarea cu apă (dar și pentru colectarea apei uzate), adică pe perioada 2014-2020. În această etapă se continuă la Stația de epurare Beliu-Tăgădău-Vasile Goldiș și totodată și canal menajer pentru cele trei localități și alimentarea lor cu apă a satelor Benești-Bochia și Secaci. Deci pot anticipa o primă sumă, a acestor fonduri de coeziune de 5,2 milioa­ne euro; am solicitat Guvernului suma de un milion de lei pentru finalizarea lucrărilor la obiectivele de investiții unde intră reabilitarea Liceului Tehnologic Beliu, prin Programul Operațional Regional al Guvernului României, având la dispoziție din partea Uniunii Europene suma de 240 milioane lei care se va împărți pe spitale, școli, drumuri județene. Ne-ar fi de mare folos această sumă pentru finalizarea lucrărilor la încălzirea centrală și la finalizarea grupurilor sanitare, având în vedere că în liceul nostru învață peste 600 de elevi.
– Ați amintit despre înființarea unui serviciu public de evidența populației. Care e stadiul acestei inițiative?
– Dacă în anul 2013 am sperat că vom inaugura acest serviciu, acum vă spun că peste puțină vreme îl vom inaugura! Avem toată aparatura, localul e pregătit, chiar zilele trecute l-am angajat prin transfer pe șeful acestui serviciu, urmând ca prin concurs să fie angajate celelte două persoane. Acest serviciu va fi de mare folos în zona noastră și va deservi cele trei comune: Beliu, Craiva și Archiș. În primul rând se elimină aspectul de a mai pune oamenii pe drumuri pentru această… carte de identitate – adică pentru buletin; de a mai merge până la Ineu.
– Cât va costa cartea de identitate?
– Poate mai puțin ca oriunde: în jur de 11-12-13 lei; iar în câteva zile vor putea intra în posesia lui.
– Revenind la partea economică, am vrea să ne spuneți care este situația proiectelor?
– Vreau să precizez de la început că am dat o atenție deosebită situației privind proiectele. Peste câtva timp, dacă nu vei mai face proiecte vei… „muri“! Adică nu vei mai avea bani să faci nimic. Prin urmare am dat o atenție sporită în ceea ce privește acordarea și întocmirea unei strategii de dezvolatre locală, ținând cont de faptul că în curând vom putea depune proiecte pe fonduri europene. După cum se știe, Uniunea Europeană pune la dispoziția României 40 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Eu voi închega o echipă de lucru care să identifice problemele comunei noastre; prioritatea lor absolută va fi identificarea resurselor financiare; nu în ultimul rând depunerea proiectelor integrate și atragerea fondurilor pentru cetățeni. Pentru mine, ca primar, este prioritar faptul să atrag lângă mine mediul privat local și ONG-urile din comună pentru a identifica problemele cu care se confruntă zi de zi.
– Care ar fi alte probleme de ordin local aflate în atenția dumneavoastră?
– Pe agenda mea de lucru sunt unele probleme mai aparte. Mă gândesc la modul cel mai serios ca să pot ajuta crescătorii de animale; Primăria are 1.500 hectare de pășune. În baza Ordonanței de Urgență nr. 34 vreau să propun Consiliului Local Beliu realizarea de contracte de închiriere pentru o perioadă de cinci ani a pășunii comunale persoanelor fizice din comună; aceștia având animale înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor. Acest lucru va duce la obținerea subvenției direct de către crescătorul de animale respectiv; eu zic că ar fi un ajutor consistent pentru fiecare crescător de animale din comuna Beliu și, totodată, va încuraja creșterea animalelor în zonă.
– Cum stați cu problemele specifice iernii, domnule primar?
– La noi nu sunt probleme deo­sebite iarna. Deși putem spune că acum chiar este iarnă, față de ce situații sunt prin alte județe din țară…, la noi nu sunt astfel de probleme. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim pregătiți pentru iarnă așa cum trebuie. Am achiziționat materiale antiderapante încă din… vară!. Avem și echipe de intervenție constituite; chiar am acționat pe drumul comunal DC9 Tăgădău-Bochia și am lăsat drumul curat. Nu mai vorbesc de celelalte pregătiri: avem lemne de foc îndestulătoare și pregătite din timp pentru localul primăriei, pentru școli; și populația s-a aprovizionat din vreme la noi la Beliu. Deci se poate spune că, pri­vitor la acest aspect, totul merge… ca pe roate.

Recomandările redacției