… „Strada” e confiscată. Ca (aproape) orice revoluţie, de altfel. Puţine revoluţii au rămas ale celor care le-au declanşat, iar acestea, îndeobşte, sunt revoluţiile naţionale, unde pe lângă suma de revendicări (ingredient absolut necesar oricărei revoluţii) apare şi sentimentul naţionalist, dorinţa de retrasare sau chiar trasare a hotarelor. Pe când revoluţiile stradale sunt de obicei confiscate de unii „beneficiari”, începând chiar cu Revoluţia Franceză, care şi-a devorat fiii cu repeziciune. Să nu mai spunem de ieşirile noastre în stradă, pornind cu Revoluţia din Decembrie, cu Piaţa Universităţii, cu mişcarea din ianuarie 2012 şi finalizând cu cea din această toamnă. Fiecare dintre ele şi toate împreună au produs dezamăgire,
într-o doză mai mare sau mai mică. Niciuna însă nu şi-a îndeplinit propriul ideal decât, poate, Revoluţia din Decembrie, al cărei punct de cotitură a fost determinant în macroistoria României.
Aşa că, de ce ne-am mira că şi această mini-revoluţie, produsă ca urmare a incendiului de la Colectiv, să fie confiscată. Pentru că, deja, a fost confiscată! Eu cred că a fost confiscată încă din Momentul ZERO, sau măcar din Momentul 0+1, adică de când politicienii şi clientela lor (pe principiul follow the money) au întrevăzut să deturneze în folosul lor acest „clocot” popular.
Aşa cum am mai spus-o în spaţiul public, am încredere în buna-credinţă a actualului premier, Dacian Cioloş, dar nu cred că va fi lăsat să-şi pună în practică nici măcar 10% dintre planuri. Iar punctul de cotitură va fi (risc să mă repet) NU susţinerea parlamentară pentru învestitură, CI momentul în care se va prezenta în Parlament cu proiectul de buget pentru 2016. Acolo va fi tocmai la mâna politicienilor, adică al acelora pe care „Strada” nu-i mai vrea, aceeaşi „Stradă” care l-a propulsat pe Dacian Cioloş în onoranta dar ingrata postură de prim-ministru.
Momentul conceperii bugetului, dar mai ales al „hăcuirii” acestuia de către Parlament nu va mai avea acelaşi caracter puternic emoţional precum tragedia de la clubul Colectiv. Drept urmare, „Strada” nu va mai avea motive emoţionale justificate să se revolte public, adică în… stradă, asupra modalităţii în care va fi întocmit şi, mai ales, transformat (revin obsesiv asupra aportului Parlamentului) Bugetul de Stat pentru 2016.
Aud de discuţii despre confiscarea idealurilor mini-revoluţiei de acum, dar mi se par inutile. E ca şi cum am dezbate ziua în care vine Crăciunul sau Solstiţiul. Ştiu, speranţa moare ultima, şi aş fi vrut ca incendiul de la Colectiv, cu toată tragedia de acolo, să inspire un punct de cotitură real în istoria României, nu doar o „volbură” de moment.
Dar, până la urmă, tot la vorba lui Mihăiţă Calimente ajungem: „Dacă «Strada» nu ne vrea, să-i voteze pe bulgari”! Acest „noi”, derivat din „ne”, nu înseamnă doar „Noi, cei din PNL”, ci mai mult „Noi, clasa politică”, pentru că Mihăiţă Calimente a trecut prin toate, a susţinut (ca parlamentar) ba pe ţărănişti+pedişti (1996-2000), ba pe liberali+pedişti (2000-2002), ba pe liberali (2002-2004), ba pe liberali+pesedişti (2012-2014), iar aici n-am mai adăugat şi alte partiduleţe (PSDR, PC, PUNR şi, fireşte, UDMR). Deci, omul se pricepe şi, mai mult decât atât, o spune cu dulcea inocenţă a celui ce a trecut prin multe. Sperăm, doar, că în istorie să rămână vorbele lui Negruzzi, spuse prin gura lui Vodă Lăpuşneanu: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” şi nu cele ale deputatului Calimente: „Dacă voi nu ne vreţi, poate ne vor bulgarii”. „Strada”? A rămas ce-a fost, doar un instrument entuziast şi sincer, a cărei voce este confiscată mai mereu…

Recomandările redacției