Premierul Florin Cîțu a precizat că în 2021 nu se vor mai acorda vouchere de vacanță angajaților din sistemul bugetar pentru că în anii trecuți, respectiv în 2019 și 2020, acestea nu au fost folosite. Potrivit lui Cîțu, s-a decis ca voucherele de vacanță care ar fi trebuit să fie emise anul acesta vor fi emise anul viitor.
În conferința de presă susținută după ședința de Guvern, premierul Florin Cîțu a explicat de ce nu se emit anul acesta vouchere de vacanță.
„În România, astăzi, au fost prelungite voucherele de vacanță emise în 2019 și cele din 2020, ceea ce înseamnă că în economie sunt 2,4 miliarde de lei vouchere de vacanță care nu au fost folosite, pentru că știți foarte bine, pe de o parte industria ne spune că anul trecut a fost criză, deci nu puteau fi folosite vouchere de vacanță, pe de altă parte. Am dat voie să fie folosite anul acesta. De aceea, voucherele de vacanță care ar fi trebuit să fie emise anul acesta vor fi emise anul viitor și avem această economie la buget”, a explicat Cîțu.

Recomandările redacției