Parafrazând dintru început titlul unei romanțe șlefuite din orga vremii de Ioana Radu, De dragul tău… am plâns… am întors file de timp și am descoperit freamăt de cânt și fior și la alți interpreți precum Marcel Pavel, Mirabela Dauer, Angela Similea cu Ovidiu Komornyik, George Carlson, Costache Ioanid, ș.a, care, fie prin creații dedicate ființelor dragi, fie prin expresii, au cercat să frângă din pumn, semne.
Care semne le știm exprimându-ne, polisemantic… De dragul tău… Mor de dragul tău… Mă topesc de dragul tău… O fac de dragul tău, copile, scriu, de dragul unor vremuri trecute, sau de dragul muzei, de dragul lirei, de dragul limbii, al gândirii, al gramaticii sufletului etc.
Scriem, acum și noi de dragul lecturii, care plăcută lectură ne-a fost, frumos tulburată la sfârșit de an, cu un colet prevestitor de străbune sărbători din Calende! Și cu o dedicație prin care se strecurau cuvinte mari, deși, mărturisim, nu ne cunoaștem personal, expeditor – destinatar!
De dragul tău – Semne de carte…
Apărută la Editura Mega, Cluj-Napoca, 2017, cu un subtitlu, „Alte poeme de dragoste”, cartea poartă semnătura lui Iulian Patca, care nu este la prima carte, navigând bine între proza scurtă și studii monografice, publicistică, poezie de dragoste, și nu numai.
La țesătura cărții nou apărute și-au adus, reușit aportul, Viorel Simulov, culegere de text, Horea Gana, lector, Mircea Bonda, ilustrație, Eva Andreea Fălcușan, corectură. Volumul, apărut sub egida și cu sprijinul Ligii Scriitorilor din România, este învelit în două coperte, de un roșu fonce, îi aparține autorului, după o idee de Mircea Faria – portret compoziție – cu un catren omonim din titlu pe coperta IV. Iar pe aripioarele care deschid ca niște brațe volumul, sunt înscrise două poeme, unul întrebător „Unde ești?” și al doilea, „La temelie”. Și cum altfel? Să ne întâmpine pe noi, veșnic feminine, voci, decât cu un alb trandafir și cu reverența albei batiste, de fapt fericită albă prezență! Conținutul este desfășurat pe 110 pagini și conține 42 de poeme de dragoste.
Titlul, „De dragul tău”, deși pare desprins din corpus-ul limbii vorbite, este o locuțiune prepozițională substantival-genitivală, gândit de drag, cu drag! De dragul muzei!
De fapt, acest titlu este o consfințire a nuanțelor lexicale, ca un superlativ absolut exprimat, cât o unitate frazeologică în Lexicologie, din perspectiva universaliilor lingvistice și conform cu expresiile cauzale cu pronume personal în genitiv, o formulă cauzală izvorâtă „De dragul tău!” care marșează, din bagajul exprimării, înspre substraturi sensibile must-read contemporan.
Tema volumului converge înspre stârnirea de profunde emoții ce urlă în tăcere „De dragul tău” într-un stil lejer, cât o stare de spirit ce nu-i dă pace autorului altor poeme de dragoste!
Alte poeme
La taifas cu un Sburător vajnic, colonel al muzei călăuze, de sub hlamida de camarad al funcției denominative a metaforei, de sub sprânceana propriei semnături, cu o voce a unei neînfrânte privighetori, îndeobște neînfrânat decât de refugiul strecurat prin sita timpului, autorul ne transmite un mesaj poetic, acela a Nelimitei Dragostei Aproapelui din Departele pe care-l știe, dar nu și-l tânguie nici prin bocete, nici prin regrete, ci-l invocă, precum un lăutar, din lăuta inspirației doar „De dragul tău!”
Poemele revarsă armonie, inefabil și pitoresc aparte, melopeice fraze și expresii rafinate care degajă voluptatea exprimării imaginarului transpus într-un real desăvârșit. Pendularea între dorinți și neîmpliniri dă volumului o arhitectură compozițională de operă singulară cu nebănuite valențe. Un ritm nu neapărat alert, ci mărtursitor, catifelat cu breșa din timp decupată din poeme parcă dansant-desenate, volumul s-ar părea a fi o autoconfesiune problematizând existențialul! Dragostea! Da care se autonavighează cu abilitate introspectiv, under- ground, când activ, când pasiv…
Am încercat ca-n vis
de-atâtea ori
Să îți înalț
prin timp o catedrală
……………
Pe urmele pașilor tăi
merg zilnic către tine
……………
Și ziua trece
fără să te văd…
Ne imaginăm mâna care scrie…
același creator la tâmple cu-un argintiu desprins din risipa nisipurilor dar care tot cu mâna-și scrie neobosit dspre clocote plantând în parcări autonomia iubirii, De dragul tău alungând entropia expresiei estetice și nefăcând niciun secret din declarații de dragoste exprimate când prin metafore: sprânceană de nor-pag. 110, dorul de dor, pag. 110, când prin confesiuni reflexive cu pronume personal-mă ning din os, pag.7, când prin epitete postpuse-gânduri desfrunzite, pag. 7, când epitete antepuse-tăcutul pelerin, pag. 9, întreaga săpămână, pag. 15, incerte zări, pag. 12 sau îmbinarea acestor două mijloace de prozodie cu epitete ante-postpuse – în bietele iluzii colorate-pag.26, aprinsele dorințe neîmplinite, pag.69. Căci, ce e proza fără poezie? Sau starea meditativă fără precizia amănuntului? Sincretismul exprimărilor abundă și-n alte forme versificatoare, ex. exclamații – O, cât ești de aproape, pag. 16; O, cât aș vrea să-ți spun, pag. 18, dominanta fiind verbul la modul condițional-optativ, desigur, ex. Iubirea s-ar topi în mine, pag. 16; O cum aș vrea, pag. 21, interogații – Dar ce să fac când toată ființa mea te vrea? pag. 19, Unde ești? pag. 19.
Virtuos al expresiei nuanțate, autorului nu îi sunt străine comparațiile, ex. câmp de maci, pag.14 sau personificările ca pansament plastic, ex. topite-n fiori, pag. 14, iar Eul personal este frecvent dispus în sinea sinelui lăsând să se întrevadă o biografie care deliverează tonul unei tobe care bate dincolo de rânduri exact în matricea făr de cameleoni a autorului, a lumii acestuia ca un balsam pentru suflet dar care zămilește o poveste. De iubire, de dor, de umbră, de lumini, de tristeți dulci-amare, macedonskian, minulescian, eminescian, evanescente rânduri! Cu respirație de poeme. Cu stil!
Parfum suav
adie-n mai salcâmii
Din carnea frunzelor
arzând floral
Iar vara-ncepe
să-și arate sânii
Prin ii
de borangic duminical, pag. 31
Autorul își adapă arara tristețe strecurând când un lied de folclor vintage când se îmbată de dor, când se arde dulce la oblon de nopți sub ferestre de ochi cu nori lăptoși din cupe de amintiri printre care se mai și joacă de-a conjuncții, dacă devenite prepoziții, de la care adaugi adverbe de timp, de întărire, poate, cândva, așa, ca să ne convingă: Te iubeam înainte de a te iubi, pag. 16.
Și totuși…
Volumul este o ilustrată pe adresa dumitale, Femeie! De dragul tău! Cu drag! Câtă liniște! Care orchestrează rime dispuse sime- tric! Ca un preludiu! Temporar! Cu imagini de un lirism înduioșător! Cu blazon! Cu ecou de clopote! Cu forma de viitor popular cerșind speranței, clipa:
Poate cândva
pe un tărâm străin
N-om întâlni, străini..
Este de știut faptul că autorul e trecut de amiaza vieții, dar se macină tot acolo în cotlon de meandre răsărituri, răpiri, sclipiri, obsesii, recurențe, apusuri, întoarceri, zăvorâri, poticneli, reîntoarceri pentru că:
Mă rup în mine
când te știu
Atât de-nstrăinată
și departe, pag.58
Acest volum este o poveste de viață, dar nescrisă pentru noi decât pe jumătate sau cine știe…
La ferastra ta
O clipă de meditație
Scrisori apocrife-5
Starea de veghe sau Psalm vin să completeze o mărturie literară deloc de ocolit! Un autor care nu ocolește nici spectacolul inefabil al anotimpurilor ca o gravură pe pagini de carte!
Trec alte veri
mai trece-o toamnă,
și iernile sunt
tot mai reci, pag.32
Anotimpuri pe care le privește lucid și-n virtutea sinei sinelui din oglinda dorului cu miresme de clipite clepsidrice, vorbindu-și sieși… rafinat, îngânat , vălurat…
De dragul tău – epitaf metaforic
De dragul tău
m-aș reîntoarce
De dragul tău
n-aș mai pleca pag.103
……………..
aproape că aceste catrene care compun poemul eponim pag.101-104 sunt profesiunea de credință, crezul poetic ca un Testament.
De dragul tău
mai scriu poeme
Din zori și până
s-o înnopta
sperând într-o Liniște
cândva cu iz de Mănăstire
El poetul, mânz… departe de căpestre, sorbind aghiazma izmei tămâiate-n taina unei vecernii împăcate cu sine. Cartea.
În concluzia firească, de dragul unei lecturi, i-am scris, dragostei… de scris… iar din mana zmeurei cu gust de buze i-am cerut aceleeași muze răbdarea de a rămâne ei doi amândoi împreună cu cercei de șoapte-n veșnica lor noapte preamărită-n zori nemuritori din zi: poetul și poezia!
Florica R.Cândea
