galleria%20afis[1]

Accesul la toate evenimentele este gratuit

Arădenii vor avea parte de evenimente deosebite la mall-ul Galleria Arad. Galleria Arad a inaugurat o serie de evenimente speciale destinate vizitatorilor săi, sfârșitul de săptămână, marcat de sărbătoarea Halloween-ului, urmând să vină în Galleria Arad cu o multitudine de surprize, ateliere educative și concursuri inedite, destinate atât micilor vizitatori cât și celor mai în vârstă.

„Galleria Arad este o parte activă în comunitatea orașului iar activitățile pe care le vom organiza în perioada următoare reprezintă o consecință firească a acestui fapt. Halloween-ul va fi celebrat în Galleria Arad printr-o multitudine de evenimente și îi așteptăm pe toți locuitorii Aradului cu o serie întreagă de surprize și concursuri interactive cu premii atractive”, declară Gabriela Cîrstea, mall manager Galleria Arad.

Astfel, arădenii vor putea vizita Labirintul Bântuit, aflat la etajul II al centrului comercial, lângă magazinul Intersport. Decorul acestuia a fost creat cu ajutorul copiiilor din nouă clase, fiecare având o temă distinctă, iar realizatorii celui mai atractiv decor, desemnat în urma unui proces de votare aflat în desfășurare pe contul de Facebook al centrului comercial (facebook.com/GalleriaArad), vor fi premiați cu vouchere valabile în magazinele Intersport, Kenvelo și Noriel. Labirintul Bântuit, poate fi vizitat în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, între orele 12:00 și 22:00.

În weekendul de Halloween vor fi organizate și o serie întreagă de evenimente. Ateliere Vrăjitoarei își vor aștepta vizitatorii cu multe ateliere de creație, teatru de păpuși și diverse activități, precum decuparea dovlecilor în moduri cât mai infricoșătoare cu putință, modelare de baloane sau ateliere de pictură pe față. Teatrul de păpuși va fi organizat pe 1 noiembrie, între orele 12:00 și 13:00, și pe 9 noiembrie, între 14:00 și 15:00, în timp ce atelierelevor fi deschise vizitatorilor de pe 31 octombrie până pe 2 noiembrie, între orele 13:00 și 18:00

Galleria Arad a inaugurat și Roata Norocului, un concurs inedit cu premii instant, care poate fi jucat în fiecare vineri, sămbătă și duminică, până pe 9 noiembrie 2014. Astfel, toți cei care vor face cumpărături de minim 30 de lei în incinta Galleria Arad, vor putea să participe și să câștige premii instant care pot urca până la vouchere de cumpărături în valoare de 500 de lei, valabile într-unul dintre magazinele Zara, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear, Sephora, Intersport sau Adidas.

Accesul la toate evenimentele organizate în Galleria Arad este gratuit pentru vizitatori.

Recomandările redacției