godfred…Acesta este traseul pe care Godfred Adofo este foarte aproape să îl urmeze. Fotbalistul împrumutat de CFR Cluj de la Parma în august 2012 nu a reușit să se impună la gruparea clujeană, iar în primăvara lui 2013 acesta a ajuns la UTA. Adrian Falub l-a folosit pe ganez în șase partide, Adofo reușind prestații mulțumitoare, care însă nu au fost îndeajuns de bune încât să îi convingă pe clujeni să activeze opțiunea de cumpărare. Astfel, Godfred s-a întors în Italia, la Parma de unde este însă foarte aproape de un transfer în Primera Division!
„E un lucru mare că Elche se interesează de mine. Agentul meu mi-a spus că oferta lor este avantajoasă”, a spus Adofo pentru Goal Ghana.
Astfel, după ce s-a antrenat cot la cot cu Gligor și compania, tânărul mijlocaș defensiv este aproape de a încrucișa armele cu Cristiano Ronaldo sau Messi, asta în cazul în care Parma și Elche se vor înțelege asupra detaliilor tranzacției.

Recomandările redacției