cetSituație fără precedent la Arad. Arădenii rămân fără apă caldă de săptămâna viitoare. Situația a scăpat de sub control pentru că CET Hidrocarburi nu și-a plătit datoriile față de Compania de Apă.

De luni, 7 decembrie, furnizarea apei potabile către centrala termică va fi suspendată, arădenii urmând să rămână fără apă caldă. Compania de Apă a făcut un anunț în acest sens: „S.C. Compania de Apă Arad S.A anunţă consumatorii că începând cu data de 7 decembrie 2015  va fi sistată alimentarea cu apă potabilă a punctelor termice ale S.C. CET Hidrocarburi S.A Arad ca urmare a neachitarii restanţelor de plată“, se arată în comunicatul emis de Compania de Apă.

În urmă cu câteva zile, compania soma public CET Hidrocarburi, pentru datorii de peste 2,1 milioane de lei, anunțând că le va eșalona în patru rate. Compania a decis să treacă la măsuri extreme, iar la datoriile CET se adaugă și penalități.

„Conform Hotărârii Consiliului de Administraţie a S.C Compania de Apă Arad S.A ,  nr. 124/ 30.10.2015, a fost aprobată eşalonarea debitului înregistrat de S.C CET Hidrocarburi S.A Arad, în sumă de 2.127.828,25 lei, în patru rate lunare. La plata ratelor lunare S.C. CET Hidrocarburi S.A Arad va achita şi contravaloarea facturilor curente şi valoarea penalităţilor calculate pentru suma rămasă de achitat. În cazul neachitarii oricărei rate eşalonate şi a facturii curente împreună cu penalităţile calculate,  se va proceda la sistarea serviciului de apă şi canalizare fără o notificare prealabilă“, se arată în comunicatul Companiei de Apă.

CET Hidrocarburi a anunțat că face eforturi pentru achitarea datoriilor, acestea urmând să fie plătite în funcție de încasări. Potrivit anunțului, datoriile ar urma să fie plătite până la finele lunii decembrie, dar cei care vor avea de suferit sunt arădenii.

Din cauza conflictului dintre cele două companii, consumatorii riscă să rămână fără apă caldă pe termen nelimitat, în perioada dinaintea sărbătorilor.

 

Recomandările redacției