Federația SANITAS din România, organizația sindicală din sănătate care a avut capacitatea de a se organiza ”peste noapte” pentru a dovedi că fiecare salariat din Sănătate și Asistență Socială contează pentru ea, a fost astăzi la porțile Guvernului pentru a atrage atenția miniștrilor aflați în plină ședință de guvern că nu mai acceptă niciun sacrificiu, al niciunui salariat pe care îl reprezintă, în anul care vine.

Personalul TESA, infirmierii, brancardierii, îngrijitorii, registratorii au muncit în anul 2021 fără a beneficia de prevederile Legii 153/2017 în ceea ce privește creșterea salariilor de bază! Pentru fiecare dintre ei, astăzi s-a protestat într-un grup restrâns, cu speranța că Guvernul va înțelege nedreptatea care li s-a făcut și nu o va perpetua!

În cazul în care guvernanții vor decide astăzi că Sănătatea și Asistența Socială nu sunt importante pentru societatea românească nici măcar în vremuri pandemice, începând de luni, 20 decembrie 2021, toți membrii vor protesta în diferite forme, astfel încât să își facă auzite nevoile.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției