De luni, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad se vor face testări contra cost pentru covid-19

0
2096

Încă de la începutul pandemiei s-a dorit efectuarea de teste, cât mai multe, chiar și contra cost. Mulți au vrut neapărat să se testeze, dar nu aveau posibilitatea pentru că trebuiau urmați niște pași până la testare. Până acum, testele se făceau în special celor veniți din zonele roșii și apropiaților acestora, ori persoanele cu care au intrat în contact direct. După o perioadă s-a început testarea tuturor celor care trebuie internați în spitalele din Arad, iar acum a venit vestea bună cum că mult mai mulți vor putea beneficia de testare. 

Acest lucru va fi posibil la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad unde se vor efectua examinări RT-PCR, pentru COVID-19, contra cost, începând de luni, 18 mai. Examinările se vor face la Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad efectuează, la cerere. Tariful stabilit este de 215 lei pentru o testare: ”Persoanele care doresc să fie testate pentru virusul SARS CoV-2 au posibilitatea să efectueze testarea contra-cost, în Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Ambulatoriului Integrat. Vom realiza testarea la cerere, în paralel cu testările pacienților care se adresează Unității de Primire Urgențe. De asemenea, ne pregătim, pentru perioada următoare să oferim arădenilor și servicii de testare pentru anticorpi”, a explicat biochimist principal Luminița Pilat, coordonatorul Laboratorului de Analize Medicale.

Cu toate că nu este vorba despre o sumă care este la-ndemâna tuturor, în special a familiilor cu mulți membri, este un început bun deoarece acest gen de testare te poate scăpa ușor de frică și îți poate spune exact dacă ai sau nu nevoie să urmezi un tratament. Înainte de examinare, doritorii au obligația de a-și face o programare. Programările se realizează telefonic, prin centrala Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – telefon: 0357/40.72.00 sau 0257/ 22.00.00, interior 175.

Mai mult de atât, pentru această procedură, medicii vor fi disponibili doar patru ore pe zi, mai exact în prima parte a zilei. Din fericire, la aceste teste rezultatele vor veni într-un timp relativ scurt, persoanele ce participă la testare nefiind obligate să aștepte prea multe zile ca să afle dacă au sau nu noul coronavirus: „Recoltarea probelor se va efectua între orele 08.00 – 12.00, în ambulatoriul spitalului (strada Andrenyi Karoly), iar rezultatele vor fi eliberate în interval de 24 de ore”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.