de Voicu Sida

După cum bine se poate observa, la noi, parcă mai mult ca în alte părți, funcțiile și posturile sunt obținute pe criterii politice. Tocmai de aceea suntem la nivelul la care suntem, iar lucrurile merg în halul acesta. Suntem ca vai de noi. Avem puși în funcțiile publice ale instituțiilor statului tot felul de personaje care într-o societate normală și sănătoasă nu ar avea ce să caute acolo. Persoane dubioase, certate cu legea, cu dosare, penali.

Și îi auzim pe reprezentanții unor formațiuni politice strigând: „Fără penali și dosare, fără corupți în funcții publice“. Iar cei care ar trebui să audă se fac că nu aud. Din fericire totuși, unii dintre ei care erau odată „vânoși“, tăiau și spânzurau, au ajuns acum pe tușă. Vă spun cât se poate de sincer: îmi era scârbă să dau față în față cu ei pe la diferite activități care erau organizate prin județ. Unii dintre ei îmi vorbeau urât, dar pe unul dintre aceștia l-am măsurat cu privirea din cap până în picioare și m-am gândit în sinea mea: unul ca acesta atâta poate, de atât este capabil. Dar uite că mereu se limpezesc apele, chiar dacă întotdeauna unele „focare“ rămân nestinse.

Dar lucrurile se așează, iar universul își face singur dreptate: tot ce e rău nu poate dăinui la nesfârșit. Să fii acuzat de corupție, iar tu să prezinți un tupeu atât de mare… Dar, este o vorbă: așchia nu sare departe de butuc, dar trebuie făcută curățenie.

Da, acum trebuie să schimbăm și directorul de școală. Probabil din cauza asta nu merge economia. Numai că acești directori sunt puși prin concurs. Răi sau buni, nu contează. Ești obligat să lucrezi cu ei, trebuie să accepți situația. PSD-ul a avut grijă când și-a pus oameni în funcție. Au avut legea în mâinile lor. Nu au ținut cont dacă cei puși pe posturi au dosare penale sau dacă sunt competenți. Tot ce a contat a fost să se meargă înainte, să schimbe tot.

Trebuie să se știe un lucru: că în politică nu ești pus pe viață și cei care sunt puși în fruntea instituțiilor statului la fel pot ajunge, ca și cei care i-au pus acolo.

Eu zic că alianța asta fragilă PNL-USR-PLUS-UDMR are zile scurte la guvernare, deoarece USR-iștii aceștia cum faci – cum nu faci, la ei nici cum nu e bine. Se împiedică în funcțiile de directori de școli. Oamenii sunt supărați în special pe ce se petrece în județul nostru. Dar până la urmă să nu credeți că nu va veni vremea socotelii. Se va spune STOP, până aici! Destul cu corupția!

Acum tragem linie și răspundem. Tot merge ulciorul la fântână, dar la un moment dat se și sparge. Pentru că nimeni nu este mai presus de lege.

Așteptăm bugetul cu sufletul la gură, taxe și impozite mărite. Ce se fac cei cu familii numeroase? Care chiar nu au de unde să facă un ban. E foarte greu. Concluzii se pot trage multe, dar să vedem… Dar nu ca orbul…

Slugile trebuie să tragă după ce au făcut alții. Îmi vine să-i plâng pe peneliști în ce plasă au putut să cadă.

Voicu Sida

 

Recomandările redacției