De profesie palavragii

0
524

De cînd e lumea lume, cîţiva smuciţi au clămpănit fără contenire şi fără obosire, şi-o mare de oameni i-a ascultat cu sfinţenie sau cu lehamite. Este demonstrabil cu maximă uşurinţă că niciodată n-a fost criză de palavragii, aşa cum este la fel de uşor de demonstrat că astăzi avem un surplus uriaş de asemenea specimene pe piaţă, deci este inflaţie de vorbeţi pe-o planetă pe care minţirea a ajuns la rang de artă, iar artiştii în minţire se lăfăie în structurile sociale la toate nivelele, în toate ţările, fără deosebire de naţionalitate, de statalitate sau de formă de proprietate.

Dacă un om cu scaun la cap s-ar apuca să facă o Carte a Recordurilor în materie de minciuni şi să extragă din ea un clasament „ca la futbol”, nefericitul ar fi-ntr-o postură perdantă: nu i-ar ajunge o eternitate pentru a selecta minciunile, şi i s-ar hului scaunul de la cap tot „filînd” gugumănii mai înalte decît derdeluşul Chomolungma şi mai adînci decît Groapa Marianelor.

De-un pargzemplu, fără să scoborîm în istorie mai mult de 10 – 15 ani: un preşedinte american făcea scurtă la fălci sughiţînd şi repetînd că-n Irak sînt arme de distrugere-n masă cîte vrei, la orice dugheană, aşa că tre’ să intre cu armata lui acolo şi să le vie de hac. De intrat cu armata a intrat, de venit de hac i-a venit preşedintelui acelei ţări, de găsit armele blestemate a găsit cîte am găsit şi eu fără să mă duc pe-acolo, dar le-a ţîşnit de sub nisipuri în braţe şi-n conducte petrol.

Un alt paregzamplu: o cohortă de clămpăi ne-a-mpuiat capul (şi continuă s-o facă-ntr-o veselie), cu răul din Coreea de Nord şi din Cuba, rău pe care nimeni nu-l neagă. Trăncănitorii în cauză nu mai spun însă că şi Cuba, şi Coreea de Nord, au fost împinse în situaţia asta printr-o blocadă comercială inimaginabilă, care le-a fost impusă graţios, adică democratic, adică fiindcă „aşa vrea muşchii lor”.

Alt paregzamplu, mai de pe-aproape, mai din ţara valsului şi-a Straussilor: cînd Jörg Haider şi partidul lui au cîştigat alegerile, toţi clămpăii Occidentului au sărit în sus cît Alpii şi-au răcnit că dacă Haider ajunge prim-ministru şi face guvern, toate ţările lor democratice vor rupe orice legătură cu ţara-n cauză. Heider n-a făcut guvern, a şi dat ortu’ popii, dar palavragiii democratici ai democraţiei nu ne-au spus nici pînă azi cine conduce democratic ţara aia democratică: voinţa austriecilor, sau voinţa celorlalţi occidentali – alţii decît austriecii.

Şi pe meleagurile noastre-i la fel; s-au trăncănit şi se trăncănesc baliverne de ţi se acreşte şi amintindu-le, şi ascultîndu-le. Paregzample? Se pot enumera cantităţi industriale, dar dăm unu: că nu-s bani la buget – adevărat, şi că avem mînă de lucru ieftină – tot adevărat, dar toţi lătrăii tac precum rîmătoru-n păpuşoi şi nu spun că dacă salariile-s mici, şi impozitul este puţin (da’ furăciunea-i mare…).

Îmi vine să renunţ la „egzample” şi să rămîn cu paru’ – ca răspuns la palavre şi ca terapie contra palavragiilor.

Mă-ncearcă o pornire de casap împotriva acestei profesii şi-mpotriva profesioniştilor care-o profesează zi de zi, ceas de ceas şi-n proporţie de masă. Va veni însă şi vremea noastră, a celor muţi şi amuţiţi, şi-atunci să vă ferească Cel de Sus şi Cel de Jos, c-o să vă-nghiţiţi gogoşile ca pe sarmale, de-or să vă steie-n gît şi-or să vă iasă ochii din orbite, pe palavra mea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.