ioan BotezatorulÎn fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim, după cum se ştie, Soborul Sfântului Ioan Botezatorul, cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Toţi cei care-i poartă numele îşi sărbătoresc, în această zi, onomastica. Anul acesta Sfântul Ioan cade în mijlocul săptămânii, prin urmare și festivitățile vor fi oarecum mai reduse, a doua zi fiind zi de lucru. Oricum ar fi și în orice zi a săptămânii ar cădea această sărbătoare ea încheie seria Sărbătorilor de Iarnă iar cei care poartă acest nume sunt printre cei mai felicitați – atât de prieteni cât și de colegi, cunoștințe ori colaboratori. Fiind în fruntea comunităților lor, primarii sunt printre cei mai felicitați sărbătoriți, unii chiar ne-au mărturisit că în această zi primesc cele mai multe telefoane din tot anul.
În judeţul Arad, în această legislatură sunt 16 primari care poartă numele de Ion, Ioan sau Ionel. După înscrisurile oficiale judeţene, aceştia sunt: Ion Micurescu – Bata; Ion Guţu – Birchiş; Ioan Florin Ciul – Bocsig; Ioan Vesa – Brazii; Ioan Daniel Vesa – Cermei; Ionel Paşca – Chisindia; Ioan Bercea – Craiva; Ioan Urs – Igneşti; Ioan Mercea – Macea; Ioan Nuţu Herbei – Moneasa; Ioan Vodicean – Săvârşin; Ioan Dimitrie Jura  – Socodor; Ioan Babău – Şofronea; Ioan Negrei – Vinga; Ioan Crişan – Vladimirescu; Ioan Florin Moţ – Zărand.
Însă şi un număr impresionant de viceprimari poartă acest nume – fie că este primul fie că este al doilea nume: este vorba de 21 de viceprimari. Cei din orașe sunt la Chişineu-Criş – Ioan Tripa şi Ineu – Ionel Alb, la care se adaugă viceprimarii din comunele: Apateu, Cermei, Craiva, Dieci, Dorobanți, Felnac, Gurahonț, Hășmaș, Ignești, Macea, Păuliș, Peregu Mare, Petriș, Săvârșin, Socodor, Șepreuș, Ususău, Vârfurile și Zărand.
Dar la lista viceprimarilor se mai adaugă și numeroși alți angajați ai primăriilor precum și numeroși consilieri locali.
Din discuțiile purtate cu majori­tatea primarilor sărbătoriți a reieșit limpede că după urările venite din partea familiei, au început să fie felicitați încă de dimineață de colegii din Primărie dar și de numeroșii colaboratori și cunoscuți.
Iată cum au ales să-și petreacă acestă zi câțiva dintre edilii arădeni sărbătoriți.
O zi de vânătoare
Cel mai original s-a dovedit a fi primarul Ion Micurescu, din Bata care a organizat de ziua lui „o mică partidă de vânătoare de mistreți pe care o fac de câțiva ani deja, urmată de o masă… tot vânătorească, firește. Anul acesta va fi la fel“.
Zi liberă
Primarul din Cermei, Ioan Vesa a profitat de o zi liberă și a sărbătorit cu familia, la Moneasa; diferit de alți ani, după cum ne-a mărturisit.
„Gratularea“ tradițională
Mai sunt locuri precum la Chisindia unde se merge „cu gratulatu“, cum ne spunea primaruil Ionel Pașca. „La noi sunt mulți: în Primărie suntem patru dar mai sunt și dintre polițiști, de exemplu. La noi încă se mai merge cu o seară înainte pe la toți Ionii cu… gratulatul. Așa că după program ne adunăm și sărbătorim cu toții. În plus, sărbătorim și în familie, după cum e obiceiul“.
Gratulat a fost și Ioan Guțu, primarul din Birchiș, unde de asemenea se păstrează acest obicei frumos al… gratulatului din ajunul sărbătorii. „Vin cete de tineri și cântă un colind specific – Dormi Ioane ori nu dormi… –  la casa fiecărui Ion care trebuie să-i omenească cu bucate tradiționale și-un pahar de tărie“.
Același gen de felicitare l-a primit și primarul Ioan Vesa din Brazii, fiind și el „gratulat“ după tradiția locului.
Urări… muzicale
Cunoscutul primar măcean Ioan Mercea a primit urări dintre cele mai originale: a fost felicitat cu… orchestra locală de muzică populară. „La noi se mai păstrează acest obicei, ca la marile sărbători – cum e Sfântul Ioan – să se  meargă la urat cu muzicanții. acuma s-au mobilizat mai mulți, că și noi suntem mai mulți cu numele de Ioan“.
Primarul din Bocsig a avut, de asemenea, parte de felicitări deosebite: i-au fost adresate de Corul bărbătesc din Bocsig, condus de preotul ortodox. „A fost de fapt un frumos concert de cântece corale tradiționale, inclusiv patriotice pentru toți cei care au numele de Ion din primărie“ ne spunea modesc Ioan Ciul.
Gustări cu colegii
După ce și-au rezolvat problemele de serviciu, marea majoritate a primarilor sărbătoriți au răspuns felicitărilor primite peste zi invitându-și colegii la o gustare și un ciocnit de pahar la finalul programului. După care și-au așteptat tradiționalii musafiri acasă, știut fiind că de onomastică, prin tradiție, nu se fac invi­- tații: sunt primiți cu drag și omeniți toți… urătorii de bine. Despre acest gen de sărbătoarea ne-au vorbit cunoscutul primar Ioan Vodicean din Săvârșin, primarul Ioan Bercea  din Craiva – care a spus că „la putere“ au fost plăcintele cu varză, cartorfi și brânză, primarul Ioan Jura din Socodor dar și primarul Ioan Moț din Zărand – unde și vicele este tot Ioan, primarul Ioan Urs din Ignești, primarul Ioan Negrei din Vinga  și alți edili.
(F.B.)

Recomandările redacției