De trei lei și-un franc

Acolo unde m-am născut trăia o evreică. O chema Rașela și spuneau bătrînii că fusese grozav de frumoasă și croitoreasă cum nu s-a mai văzut. Eu mi-o amintesc hîdă, desfigurată, îmbrăcată-n zdrențe, încinsă cu-n curmei și sprijinită-ntr-un fel de toiag care era de fapt o răgălie luată dintr-un gard. Venea mereu la magazin să-și cumpere zahăr cu bani puțini: „Să-mi dai și mie de trei lei și-un franc!”, cerea Rașela.
Despre ce-nsemna vorba asta a ei, trei lei și-un franc, am aflat abia cînd evreii de la județ au venit și-au luat-o cu frate-său cu tot (Leibu); ziceau județenii că ar însemna ca la milogi.
Tărășenia de zilele trecute cu Liviu Dragnea mi-a amintit povestea zicerii Rașelei, poveste pe care oricum n-am uitat-o niciodată și-am s-o neuit și-n mormînt, fiindcă ce s-a-ntîmplat cu întîiul pesedist al țării e-o poveste de trei lei și-un franc servită ca unor milogi mie și altor milioane de votanți. Păi Dragnea a fost condamnat ca infractor pentru că a scos lumea la vot cu cadouri, cu recompense, cu promisiuni, dar la serviciu nu te scot cei care te-angajează tot cu bani, adică salariu, cu prime (în afara sectorului bugetar
n-am mai auzit de premiere-n bani de pe vremea celui mai iubit odios), cu promisiuni de toate felurile? A fost condamnat Dragnea pentru foloase rezul­- tate din scoaterea lumii la votare… Mă leși? Foloase imediate, imense, directe și personale n-avea Dragnea ci Băsescu, cel care a instigat electoratul pe față, public și-n gura mare, să nu meargă la votare – dar lui nu i-a zis nimeni nici pîs, nici  pro-curor, nici judecător, deși, repet, era instigare directă, fățișă, publică, iar beneficiile erau imediate și direct personale.
De rîsu’ lumii e draga noastră justiție că l-a condamnat pe Dragnea la doi ani de pușcărie (cu suspendarea pușcăriei, deci la ce bun tot balamucul?), pentru o faptă care cere pedeapsa minimă de trei ani, dar nu mă mai mir: n-au fost condamnați doi miniștri, pentru trădare, la pedepse mai mici decît niște găinari pentru furtul a două ouă de sub cloșcă?!?
Să fiu bine înțeles: nu-i iau apărarea lui Dragnea, fiindcă nu cred că ticăloșia de stînga ar fi mai brează decît ticăloșia de dreapta, însă nici ticăloșia justiției nu-i cu nimic mai acceptabilă decît oricare din celelalte două luate separat sau dimpreună. Cînd Curtea Constituțională trebuie să se pronunțe, după munci grele, că arestul preventiv e una și-aceeași măsură cu arestul la domiciliu (de parcă n-ar fi tot arest), înseamnă că justițiarii ăștia ar trebui fugăriți din cetățile țării și puși să facă ce făcea Epaminonda după ce n-a mai fost ales tiran. Să fii justiţiar și să trăncănești din gură că o sentință a unei instanțe judecătorești nu produce nici un efect, deci e perfect caducă, dacă mai există vreo cale de apel, e semn că nu mai avem scăpare. Vom umbla mereu pe la porțile puterii și pe la ușile dreptății ca Rașela pe la tejgheaua magazinului, și-o să ne cerșim de trei lei și-un franc drepturile și dreptățile, însă fără nici un spor.