Cu ocazia omagierii poetului și prozatorului român Tudor Arghezi, născut în 21 mai 1880, am avut onoarea de a sta de vorbă cu Doina Melania Arghezi, nora marelui poet, care ne-a purtat prin lumea argheziană și ne-a mărturisit ceea ce numai un apropiat al familiei ar cunoaște. Doina Melania Arghezi, la onorabila vârstă de 92 de ani, ne povestește despre ce a însemnat poezia lui Tudor Arghezi pentru ea, dar am surprins-o și copleșită de emoție, povestind despre ziua în care l-a cunoscut pe soțul său, regretatul Baruțu Arghezi.
„În perioada când eu am făcut limba franceză, timp de opt ani de zile, făceam nu numai conversație, ci și literatură franceză, istoria poporului francez, geografia fran­- ceză și așa mai departe și făcând toate astea, bineînțeles că ne-am familiarizat cu mari scriitori francezi. Ceea ce în Franța, Voltaire a făcut pentru limba franceză, a îmbogățit exprimarea, verbul, a ajuns atât de rafinată expresia lui Voltaire, încât case domitoare din alte țări îl invitau la ei, în palate, ca să-l audă vorbind și să audă expresiile literare clasice Voltaire. Ce a făcut Voltaire pentru limba franceză, a făcut Arghezi pentru limba română. Arghezi a îmbogățit extraordinar de mult expresia, verbul, dialogul, conversația. Datorită lui Arghezi, după ce citim proză, după ce citim versuri, după ce citim o mică tabletă argheziană, ne dăm seama cât de bogată e limba română și câte posibilități ai ca să prezinți un lucru. Limba română e foarte bogată”, susține nora marelui poet.
De pe băncile liceului
În continuare, aceasta povestește că s-a îndrăgostit de opera viitorului său socru încă de pe băncile liceului. Asta, datorită profesoarei sale de limba română. „Eu încă din liceu am iubit literatura arghezină, pentru că am avut o profesoară care iubea literatura argheziană și care, fiind șefa bibliotecii liceului, ne chema, iar mie datorită ei, mi-a plăcut literatura foarte mult. În fiecare săptămână eu eram într-un univers literar extraordinar. Iar colegele erau admirative cât de multe lucruri știu”, susține soția regretatului Baruțu Arghezi.
S-a îndrăgostit de un
personaj dintr-o carte,
care i-a devenit soț
Doina Melania Arghezi susține că s-a îndrăgostit de viitorul ei soț, după ce a citit „Cartea cu jucării” și a făcut astfel cunoștință cu personajul Baruțu. „Căsătoria mea cu Baruțu se datorează acestui volum numit «Cartea cu jucării». Eu de la această carte, primită la 14 ani, m-am fixat și m-am îndrăgostit de persoanjul Baruțu. La 19 ani, sunt deja înscrisă la universitate la București, era deja comunismul instalat, defilăm toate universitățile din Bucu­rești, să elogiem și să salutăm tribuna oficială. Scriau ziarele: «Cu un entuziasm extraordinar toți studenții au ieșit». Știi cum era entuziasmul? Cu lista: Ionescu, Popescu, Marinescu, care sunt prezenți la defilare și care nu sunt. Terminăm defilarea, cu trei colgele cu care am vorbit din ajun să avem costumul de baie pe noi, am mers la un club unde eu aveam o legiti­mație la Petrolifera Muntenia, care era pe lacul Herăstrău. Întindem plasa, jucăm volei și pe lac, cine era, patru băieți, îmbrăcați în costumele lor albe frumoase, trăgeau la ramă. Noi am zis, ce bine ar fi să le treacă prin cap să se oprească să-și priponească barca la treptele clubului nostru și să vină să joace cu noi. La trep­tele alea era un ponton, care jumătate era plin cu mătasea broaștei, verde, jumătate us­cat, ei cu ochii la noi, nu s-au uitat unde pun picioarele, și punând picioarele unde nu trebuie, au alunecat și costumele lor au devenit verzi. Și le-au spălat fiecum, s-au dezbrăcat și erau în costume de baie și am jucat volei și la un moment dat, un coleg de-a lui Baruțu strigă: «Trage tare la bară, Baruțule». Când am auzit Baruțu, zic ăsta-i ăla din Cartea cu jucării, care identifica pisicile și spunea sunt «pășici». Spun o poezie argheziană, la care Baruțu se oprește, se uită la mine, mă măsoară și zice «Vă place Arghezi domni­șoa­ră?». Eu spun îmi place foarte mult Arghezi, ador poezia argheziană, și proza argheziană. Am mai jucat niței pe urmă s-a oprit jocul. Baruțu și cu mine ne-am așezat pe iarbă și am povestit literatură, rămăsese cu gura căscată cât de multă literatură știu. Eram favorita profesoarei de română și în același timp, îmi plăcea. Am vorbit una alta, tot am povestit. Pe vremea respectivă, nu mai povestea nimeni, pentru că se instalase comunismul și deja începuse severitatea, ce ai voie și ce nu ai voie. În epo­ca comunismului, studenții nu au avut o viață ușoară, nu aveai voie să spui ce gândești. Când am plecat de acasă, tata atât a zis: «Doina, nimeni nu trebuie să știe nici cine suntem, nici ce am fost, nici ce vorbim, nici ce gândim, nimic». Așa era, altminteri, te păzea ce nu trebuie. S-a terminat jocul, noi am mai întârziat nițel, colegii lui au plecat cu barca s-o înapoieze, că se închiria cu orele. Și Baruțu m-a condus până la facultatea de Drept, în spatele facultății. La despăr­țite, Baruțu mă întreabă dacă ne putem vedea, zic ca ne pu­tem vedea. A doua zi, la ora 11, iar pe iarbă în același loc, ne-am dat întâlnire la Herăstrău. De Mărțisor, Herăstrăul era cam cinci kilometri iar unde eram eu la Drept, erau cam trei kilometri. Am mâncat pâine cu untură de porc, iar el a venit cu trei roșii, o roșie mai mărișoară și două mai mici, roșii din Măr­țișor. Când am mușcat din ro­șiile alea m-am gândit la toată Podgoria Aradului. Îi spun, să știi că nu putem sta foarte mult de vorbă fiindcă la noap­te iau rapidul și plec acasă, părinții mei stau în Podgoria Aradului. Îi povestesc cum e Podgoria Aradului, depresiunea muntelui Zărand, i-am povestit de toate. Asta a fost în 1946. Și ne-am despărțit, el între timp, a făcut pușcărie, a fost închis la Jilava, și-a terminat facultatea, s-a căsătorit și a divorțat. Eu am terminat facultatea, m-am căsătorit și am divorțat. Amândoi eram divor­țați”, și-a continuat povestea Doina Melania Arghezi.
„Au distrus tot ce era specific românesc”
În încheiere, aceasta nu s-a putut abține să nu facă un scurt rechizitoriu la adresa sistemu- lui sovietic, care a fost impus în țară după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial și a ceea ce a însemnat acest sistem pentru folclorul românesc. „În 1962 eram deja metodistă cu pro­blemele de artă plastică pe toată țara. Datorită sistemului rusesc, dansurile, obiceiurile, tradiția, tot ce era specific și tipic românesc a fost diminuat, dizolvat, distrus și erau impuse noi principii de a gândi arta. Astăzi, nu mai e decât o nuanță extrem de pală a ceea ce era specific românesc, tipic românesc. Specificitatea noastră bogată de cântece, de dansuri, de costume este, acum, o imagine pală a ceea ce a însemnat folclorul românesc”, a mai spus nora lui Arghezi.

Recomandările redacției