boli

O iniţiativă inedită, venită din partea unui ONG arădean se va concretiza la finele acestei luni, prin marcarea Zilei bolilor rare. În ultima zi a acestei luni, sute de arădeni vor forma o imensă inimă umană, în memoria arădenilor care au pierit din cauza bolilor rare.

Pe 28 februarie 2014, nou-înființata asociație, Cetatea Voluntarilor Arad, alături de centrul comercial Galleria Arad organizează „Ziua Bolilor Rare la Arad”. Această zi va fi dedicată omagierii tuturor acelora care şi-au pierdut viaţa în urma unor boli rare – adulţi sau copii – care n-au avut nicio şansă în faţa destinului. Cei rămaşi în urmă vor fi prezenţi în data de 28 februarie, la ora 13, pe platoul exterior al Complexului Comercial Galleria Arad, unde vor păstra un moment de reculegere şi vor înălţa către cer o ghirlandă formată din 200 de baloane verzi, verdele semnificând viaţa.
Peste 500 de arădeni vor alcătui, cu acest prilej deosebit, o imensă inimă umană, la acest moment fiind invitaţi să participe toţi cei care simt nevoia să aducă un omagiu celor comemoraţi. Acţiunea,va fi monitorizată la nivel naţional, Aradul fiind printre puţinele oraşe din ţară unde Ziua bolilor rare va fi celebrată printr-un gest de o asemenea amploare.
Voluntarii şi prietenii lor vor fi sprijiniţi în acest demers de către Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară şi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad. Organizatorii lansează un apel tuturor arădenilor care vor dori să li se alăture în semn de solidaritate.

Sandra Stoler

Recomandările redacției