SANY0810 Ziua   Maghiarilor de Pretutindeni a fost una liniștită la Arad.  Ba chiar se poate spune, fără riscul de a greși, că a fost una și cu mai puțină audiență față de evenimentele similare din anii trecuți. Poate la asta a contribuit în bună parte și faptul că cei de la Jobbik au fost trași pe… dreapta și nu au mai fost prezenți nici în Parcul Reconcilierii. În consecință, a fost o manifestare care nu a  avut nici o necunoscută.  Sau aproape niciuna. Drept urmare, dacă nu mai era nici o tensiune sau, poate tocmai de accea, la eveniment nu au fost prezente mai mult de câteva sute de persoane. Cu foarte mare larghețe se poate spune o mie, dar până la urmă numărul de participanți devine o chestiune secundară, cu care organizatorii își vor bate sau nu capul. Față de alți ani ziua de 15 martie a cuprins și o importantă suită de manifestări artistice. Printre acestea amintim un program de  cântece și dansuri populare maghiare, o paradă a portului popular. De asemenea doritorii puteau să mai cumpere țuică, țesături, turtă dulce, obiecte lucrate din lemn. Chiar și cărți. Și fiindcă  sentimentul apartenenței europene a fost predominant și UDMR este din nou la guvernare -și la nivel național- autoritățile locale și județene nu au lipsit de la eveniment. Cu mici nuanțe totuși. Cum spuneam de la PSD nimeni, de la PNL așișderea.  Subprefectul Radu Stoian a citit un measaj din partea premierului Victor Ponta. Valori comune, Europa unită, acestea au fost cuvintele cheie transmise de  primul-ministru. În oglindă, Takacs Peter, consulul Ungariei la Cluj-Napoca a citit mesajul lui Orban Viktor, premierul țării vecine. Aici mesajul  a fost acela că „a fi maghiar, înseamnă să fii curajos“.

Au mai  luat cuvântul primarul Gheorghe Falcă și  vicele Bognar Levente.  După aceea s-a trecut la ceremonia depunerii se coroane. Înainte de manifestare cei de la Noua Dreaptă Arad,  reprezentați de circa 20 de persoane, au mărșăluit pe traseul Podgoria – Piața Avram Iancu . Pe drum au cântat : „Noi suntem români“. Pe pancarte se putea citi: „Nu admitem nimănui pe pământ românesc să ridice alt steag“, „România este stat național suveran, independent, unitar și indivizibil“. Au făcut o escală, ce s-a dorit a fi semnificativă, în fața sediului PSD Arad. Aici au strigat : „Demisia, demisia!“. Punctul terminus a fost  Arcul de Triumf al Revoluționarilor Pașoptiști din același Parc al Reconcilierii. Aici însă, cei care au reprezentat Organizația Noua Dreaptă au avut doar calitatea de „simpli cetățeni“. Aceștia au fluturat doar steaguri tricolore, fără a perturba în vreun fel evenimentele care se derulau la cealaltă statuie.  Au urmat apoi depuneri de coroane la Arcul de Triumf. La un moment dat, revoluționarul Nicolae Ieran s-a apropiat de consulul Takacs dorind să-i înmâneze o panglică tricoloră. Diplomatul maghiar a reacționat cu…diplomație, ignorându-l pe arădean.  Așa că programul din Parcul Reconcilierii s-a încheiat  așa cum a început: în liniște.  Doar o mașină de pompieri ce trecea prin dreptul pieței a spart această monotonie, punând sirena să urle, ca și cum s-ar fi dus țintă  spre un incendiu (imaginar? –n.n.).

Din cauza norilor amenințători și a vântului care părea că s-a stârnit din senin, a urmat o mică schimbare organizatorică. Restul evenimentelor de sâmbătă dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni s-au desfășurat  nu sub cerul liber, ci sub acoperișul  Teatrului  „Ioan Slavici“.

  • A.Pop spune:

    „Revolutionarul” Nicolae Ieran – o rusine penmtru Arad ! „Noua dreapta” – neofascisti ! De ce se permite ca oameni candidati pentru balamuc sa-si faca de cap ? Aste e „democratie” ? Asta e anarhie, lipsa de seriozitate din partea jandarmeriei si a politiei ! Si afirm asta fara nici o legatura cu „ziua maghiarilor de pretutindeni”, ci, oricand vine o personalitate de rang inalt in Arad, se gasesc zurbagii dusi cu pluta, care sa ne faca municipiul de rusine.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției