Două din formațiile ce au ca obiectiv salvarea de la retrogradare și-au dat întâlnire la Dorobanți, acolo unde gazdele nu-și mai permiteau să rateze întâlnirea cu primul succes stagional. Acesta s-a născut greu și prin grija talentului lui Vasilică Georgiu, ajuns la 36 de ani.
Decimată de suspendări după meciul de etapa trecută, Mailatul a fost – totuși – foarte curajoasă. A ratat o ocazie destul de mare de 0-1, dar și gazdele au avut două oportunități. Tabela s-a modifcat în dreptul Voinței la o fază ciudată. O centrare de pe dreapta a fost scăpată de Szabo pe spatele unui coleg, iar mingea a ajuns norocos la Epure care a îndeplinit formalitatea. A urmat o cursă după o egalare ce avea să vină cu 3 minute înainte de odihnă. Nadiu
l-a deschis inteligent pe Darius Don, iar acesta l-a învins pe Lazea.
Meciul a fost la fel de deschis și alert și în partea secundă, cu „alb-verzii” totuși mai atenți pe faza defensivă. A fost nevoie de o execuție surprinzătoare a lui Georgiu, care a găsit colțul lung cu un șut de la 18 metri. Era minutul 72 și Dorobanțiul adulmeca prima victorie. Ea avea să devină certitudine chiar în ultimul minut de joc, când același Vasilică Georgiu a trimis o parabolă perfectă ce s-a dus la vinclul porții adverse. 3-1, rezultatul final.
„Chiar dacă ne-am fi dorit să nu avem atâtea emoții, eu zic că rezultatul final e conform rea­lității din teren. Am avut mai multe ocazii decât ei, deși la      1-1, în repriza secundă, au avut și ei o situație mare de tot. Ne-a salvat Szabo, căci altfel din nou am fi riscat să dăm cu piciorul unei prestații destul de bune, așa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în acest sezon. Știm ce ne-a lipsit în tot acest tur, sperăm să remediem la iarnă prin trei-patru transferuri, dar asta nu înseamnă că nu ne gândim să mai scoatem puncte până la vacanță”, a afirmat
Marius Ciubăncan, tehnicianul „alb-negrilor”.
Președintele Mailatului, Laszlo Molnar, are o mică speranță să câștige – totuși – partida la masa verde și asta pentru că Darius Don figurează suspendat în competițiile de juniori și a jucat sâmbătă. Din câte știm noi, însă, suspendarea pentru „cumulul” de galbene se ia în considerare doar pentru competiția în care a încasat respectivele avertismente.
Formații:
Dorobanți: Szabo – Ando, Pistrui, Nadiu, R. Szabo – Apostol (76 Szoke), Poșta (35 Miklos), R. Lăsculescu, D. Don (90 A. Stancu) – Georgiu, Horvath (90 I. Pașcalău)
Mailat: Lazea – Mihnea, Cernat, S. Popa, V. Căliman – Ungureanu, Chepețan (90 I. Crișan), C. Morariu – Cheșa (76 Kașa), Epure (62 S. Berar), Botuși.
Arbitri: Cristian Burza – Gabriel Hărduț, Sorin Saladea. Observatori AJF: Marius Alexa, Teodor Jușcă.

Recomandările redacției