OLYMPUS DIGITAL CAMERAMai multe asociaţii de proprietari din municipiu riscă să fie debranşate de la utilităţi din cauza datoriilor pe care le-au acumulat. Potrivit unui comunicat de presă al Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) au fost făcute mai multe sesizări din partea unor asociaţii care s-au trezit că au datoriile neplătite. „În urma semnalelor primite la sediul ULALA de la mai multe asociaţii de proprietari confruntate cu probleme administrative,  ne-am sesizat cu privire la situaţia apărută în condominiile respective”, se arată în comunicatul semnat de Dorina Lupşe, preşedintele ULALA. În continuare, aceasta susţine că este vorba despre o serie de nereguli depistate în cazul unor imobile administrate de o singură persoană. „Am fost contactaţi, inclusiv telefonic, de mai multe asociaţii care sunt administrate de domnul Ştefan Lacsani. Domnia sa admnistrează aproximativ 40 de condominii, unele dintre ele înregistrând mai multe nereguli pe care ni le-au adus şi nouă la cunoştinţă şi în urma cărora s-a ajuns acum, în plină iarnă, până la debranşarea de la utilităţi”, se mai arată în comunicat. În aceste condiţii, asociaţiile administrate de persoana în cauză sunt sfătuite
să-şi clarifice situaţia. „Recomandăm tuturor asociaţiilor administrate de domnul Ştefan Lacsani să îşi verifice extrasele  ROL de la toţi furnizorii de utilităţi şi să ne contacteze în cel mai scurt timp, pentru a defini situaţia  reală a fiecărei asociaţii în parte. ULALA a primit situaţia asociaţilor cu  restante de  la Polaris  S.A. şi CET Arad din care reiese că multe asociaţii administrate de domnul respectiv înregistrează datorii mari”, mai susţin repre­zentanţii ULALA. Contactată telefonic pentru mai multe detalii, Dorina Lupşe ne-a declarat că locatarii dintr-unul dintre blocurile cu probleme au sunat uniune pentru a povesti că au rămas fără apă caldă din septembrie. „Din cauză că datoriile s-au adunat, blocul a fost debranşat de la apa caldă. Atunci oamenii au început să se sesizeze că ceva nu este în regulă”, susţine Dorina Lupşe.
Zece apartamente scoase la licitaţie
Pe de altă parte, Ştefan Lacsani susţine că a avut probleme serioase cu privire la încasarea cheltuielilor de la mai multe blocuri şi recunoaşte că a fost de vină pentru că a fost prea înţelegător. „La multe blocuri avem mulţi restanţieri, dar banii sunt în curs de recuperare. Trebuie să spun că din datoriile care au ajuns să fie comunicate la ULALA, o parte s-au achitat. A fost şi vina mea, pentru că am fost probabil prea înţelegător cu rău-platnicii. Mi-a fost greu să-i scot pe oameni din apartamente”, a declarat Lacsani. Acesta a ţinut să precizeze că cel puţin zece persoane riscă să-şi piardă locuinţele din cauza datoriilor acumulate. „Vreo zece apartamente, din diferite blocuri vor fi scoase la licitaţie. Le-am atras proprietarilor atenţia prin somaţii, am făcut tot ceea ce depinde de mine să nu îi dăm afară din case. Nu am avut ce face şi îi vom da în judecată. În ceea ce mă priveşte, voi achita încetul cu încetul toate restanţele”, a încheiat administratorul.

  • Cetatean spune:

    „Intelegator cu rai platinici” – asta e clar o reminiscenta comunista. In tarile unde exista capitalism real, daca intarzie cu plata o singura zi, plateste majorare. Daca intarzie o luna – dat in judecata automat si executat silit in aceeasi saptamana (si justitia lucreaza rapid, asa cum ar trebui si la noi csa functioneze !). Altfel, mai ales la romani, nu se poate face disciplina.

  • Victoria Smardan spune:

    Imi e mila de cei care nu isi pot plati intretinerea, dar ii inteleg si pe ceilalti locatari care fie acopera cumva ei, fie se taie caldura caldura in tot blocul

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției