Debut cu dreptul în Liga Europei Centrale

0
260

icimUniv.Goldiş ICIM a debutat aseară în noul sezon al Ligii Europei Centrale, competiţie devenită deja tradiţională pentru campioana „en-titre” a României. Deţinătoare a trofeului, echipa arădeană şi-a res­pectat statutul de favorită şi a învins clar pe teren propriu campioana Austriei, Flying Foxes Viena, scor 77-62 (21-13, 18-11, 22-20, 16-18). Jose Araujo a început în formula clasică: Rhoads 10 – Brosovszky 8 (2×3), Engelman 6 – Williams 12, Broomfield 18. Pe parcurs au mai jucat Milovanovic 16 (2×3), Cosby 7 (1×3) şi Crăciun. Următorul meci în această competiţie este programat pe 27 noiembrie, în deplasare la Alba Iulia, într-un veritabil derby românesc. Gruparea din Cetatea Unirii are deja două victorii în Liga Europei Centrale şi aşteaptă să îşi ia revanşa în faţa arădencelor, după înfrângerea recentă din campionat. Până atunci, liderul neînvins al Ligii Naţionale, Univ.Goldiş ICIM, are o nouă reprezentaţie în faţa suporterilor sâmbătă, de la ora 15, cu Nova Vita Târgu Mureş, meci care contează pentru etapa a 9-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.