Pe lângă sistemul de joc, din
4-2-3-1, în 4-4-2, Ionuț Popa a umblat și la componența liniei de fund în partida cui FC Hermannstadt. Aici, noul director tehnic al „Bătrânei Doamne” a mers pe mâna lui Mihai Roșca și l-a lăsat pe bancă pe juniorul Rafael Iuga. „Mister” a preferat plusul de experiență al fundașului central de peste Prut, deși acesta nu este 100% pus la punct cu pregătirea fi­zică.
Iar Roșca a răspuns cu o prestație destul de bună, umbrită puțin doar de faza golului de 1-1 al sibienilor. Rusu a fost prea liber în zona centrală și a egalat reușita lui Curtuiuș. „Mă bucur foarte mult că am luat un punct, deși am fi putut să le luăm pe toate. În prima repriză ne-au dominat, dar în doua ne-am revenit. Am avut ocazii bune, prin Petra, Curtuiuș și Hlistei, rămânem totuși cu un rezultat bun. Poate că Sibiul a venit pe cai mari aici, ne-a și subestimat puțin după ce au bătut-o cu 3-0 pe Steaua, dar e treaba lor până la urmă. Mergem înainte, sperând să facem rezultate cât mai bune, fără să ne uităm prea mult la echipele de sub noi. Până la urmă, jucăm pentru un club important în România și suntem datori să încercăm să scoatem maxim din fiecare meci”, a menționat fundașul ce va împlini 23 de ani pe 26 martie.
Întrebat dacă auzise de Ionuț Popa înainte de a apuca să lucreze cu el în „alb-roșu”, basarabeanul a adăugat: „Urmăream prima ligă din România și știam de dânsul. Am și citit despre el că este mare fan al lui Real Madrid și că avut rezultate bune la toate echipele la care a antrenat. Ne-a dat multă încredere și nouă și lucrăm bine cu dânsul”.
Dar reacția anti a galeriei la adresa lui Mister? „Nu ne-a afectat, pentru că pe teren ne concentrăm să ne facem treaba cât mai bine. Nu ne interesează ce se întâmplă în tribune, ci ne gândim doar cum să îi facem fericiți pe toți la final. Pe toți suporterii care susțin echipa UTA”, a mai punctat Mihai Roșca.
În fine, acesta vede ca pe un lucru pozitiv eventuala achiziție a unui fundaș central la UTA: „Concurența e bine primită, creștem și noi mai mult ca fotbaliști”.

Recomandările redacției