După șase sezoane petrecute în Il Calcio, la Fiorentina Under 19 și apoi ca și fotbalist al Romei, împrumutat la Paganese, Pescara, Ascoli Picchio, Lupa Roma și Catanzaro, Tomas Svedkauskas și-a legat destinele de UTA pentru un an de zile. Goal-keeperul de 23 de ani și-a făcut debutul ieri, cu ocazia partidei pierdute de arădeni pe teren propriu, cu 2-1, în fața celor de la ASA Târgu Mureș.
A avut ce face și nu prea la cele două goluri înscrise de echipa lui Marius Popescu, după cum spune chiar el: „Trebuie să revăd fazele ca să spun dacă puteam face mai mult la cele două goluri. Poate, la primul, puteam să ies, deși mingea venea pe jos, putea sări oricum din gazon, era dificil să o prind sau să o resping. Dar, trebuie să revăd fazele, așa cum am spus”.
Lituanianul găsește o formație în criză și fără portarul său numărul unu la începutul stagiunii, Branko Grahovac, care a acceptat rezilierea contractului propusă de conducerea clubului arădean. „Debutul meu nu poate fi pozitiv din cauza rezultatului. Eu zic că am jucat bine, dar am primit două goluri și a trebuit să ne recunoaștem învinși. Nu jucăm rău, dar nu știu exact ce ne lipsește, poate ceva acolo în față, sperăm să ne îmbunătățim și mai mult jocul. Mai vrem să facem puncte până la vacanță, iar la primăvară să avem numai rezultate bune”, a adăugat Svedkauskas.
Acesta nu regretă despărțirea de fotbalul italian și a semnat cu „Bătrâna Doamnă” un contract pe un an de zile. „Sigur că mi-aș fi dorit să joc în Serie A, să debutez la Roma, dar eram tânăr, aveam înaintea mea portari mai buni și mai experimentați decât mine. Acum mă bucur că am ajuns la UTA, că am debutat, sper să joc cât mai bine. Știu că am venit la o echipă cu pretenții, de tradiție, cu șase titluri de campioană. I-am simțit pe ultrașii noștri destul de activi, de implicați, ne-au încurajat mereu azi (n.a. sâmbătă)”, a încheiat principala variantă de portar al „Bătrânei Doamne” după pleacarea lui Grahovac și problemele de sănătate ale lui Barna.

Recomandările redacției