După ce toată „caravana” ligii secunde la handbal feminin a fost oprită acum două săptămâni, weekendul trecut era programată runda cu numărul 15, a doua a returului. În Seria B, Crișul Chișineu-Criș avea deplasare la Târgu Mureș, dar echipa transilvăneană s-a retras din campionat și nu e singura. Și KSE Târgu Secuiesc a aruncat prosopul, astfel că etapă de etapă, câte două echipe vor sta pe margine. Așadar, până una alta, proaspetele achiziții ale Crișului își amână debutul până la finalul acestei săptămâni, când la Arad ajunge ACS Corona Brașov, viceli­derul campionatului. Vorbim despre portarul Zsuzsanna Salata, care vine chiar de la Târgu Mureș și Romina Petruse (foto), o extremă stânga provenită de la Extrem Baia Mare.

Recomandările redacției