Trăim cea mai mare inflație din ultimii zece ani, plătim aproape șapte lei pentru un litru de combustibil, România este campioană europeană la creșterea prețurilor la energie și aproape jumătate dintre gospodării deja nu își pot achita facturile la întreținere, cursul euro-dolar a explodat, puterea de cumpărare a românilor a scăzut dramatic, în ultimii doi ani de zile țara noastră s-a împrumutat cu aproape 60 de miliarde de euro, avem un deficit comercial istoric, iar dobânzile împrumuturilor sunt de zece ori mai mari decât media în Uniunea Europeană.

Asta este realitatea „Guvernului meu“, domnule Iohannis. Aș fi vrut să cer decență unui președinte, dar nu vă meritați acest cuvânt. Sunteți mult prea nedemn pentru el. Nu sunteți președintele meu, așa cum nu mai sunteți președintele a milioane de români care v-au votat și v-au acordat încrederea, punându-și speranța în onoarea dumneavoastră.

La toată lista problemelor de mai sus se adaugă morții pe care îi numărăm zilnic, spitalele care nu mai fac față demult crizei medicale pe care o traversăm, iar acum ducem în spate și criza politică pe care tot „echipa dumneavoastră câștigătoare“ a provocat-o.

Și dumneavoastră, domnule Iohannis, ce faceți în tot acest context dramatic pentru omul de rând? Îl îndrumați să joace golf! Sunteți atât de rupt de realitate și atât de insensibil, de cinic și de monstruos, încât nici măcar nu știți că nu există teren pentru practicarea acestui tip de sport exclusivist în România. La fel de rupt de realitate ați fost și atunci când l-ați desemnat pe Dacian Julien Cioloș să facă guvern. Un astfel de personaj nu putea fi desemnat nici măcar în glumă. Trecem peste problemele „existențiale“ ale lui Cioloș și locurile pe unde își căuta el „liniștea psihică“, dar nu putem tolera atitudinea sa de a cere blocarea fondurilor europene pentru România pe motivul că homosexualii nu pot înfia copii.

Și totuși care este motivul pentru care a fost desemnat Cioloș să facă guvernul țării pe care o urăște? A făcut-o Iohannis din răzbunare, din joacă sau din mișto? Oricare ar fi răspunsul, și-a ales cât se poate de prost momentul. România are acum nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice.

Prima fractură logică: PNL declară că vrea să refacă alianța cu UDMR și cu USR pentru a guverna, dar atunci când se trece la lucruri concrete îi trimite, prostește, pe cei de la USR să se înțeleagă cu PSD și AUR.

A doua fractură logică: Iohannis îl susține pe Cîțu. De ce îl numește atunci tocmai pe cel care l-a înlăturat pe Cîțu de la guvernare, de ce îl desemnează premier pe cineva din rândurile partidului care l-a dat jos pe Cîțu? Apoi, Cîțu nu iese din cuvântul lui Iohannis pentru nimic în lume. Îi dă raportul și când merge la pișu. Atunci de ce când Iohannis a decis ceva, Cîțu nu respectă? De ce Cîțu nu se supune deciziei lui Iohannis de a-l pune pe Cioloș premier? Nu ar trebui să existe un conflict vizibil între cei doi, între Cîțu și Iohannis? Ar fi culmea acum să vină Iohannis cu desemnarea lui Cîțu.

În tot acest context dramatic în care ne aflăm, cu criză economică severă, pandemie – cu sute de morți pe zi și spitale în colaps, criză politică, indiferență și sadism din partea lui Iohannis, creștere a prețurilor, scădere dramatică a puterii de cumpărare și inflație record, la care se adaugă venirea iminentă a unei ierni cumplite, Florin Cîțu iese vesel și, probabil tulburat după ce a consumat ceva… nelalocul său, ne spune: „Suntem foarte aproape de momentul în care toți românii vor simți beneficiile creșterii economice“.

Voi în ce lume trăiți? Nu ne puteți duce și pe noi acolo?

  • Liviu Alexe spune:

    Iohannis nu este român nici etnic, nici în cuget și simțire. El a fost impus la conducerea țării de forțe oculte, ca să le servească acestora, nu românilor. Iar Cîțu e scos din aceiași oală.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției