Hotărâre șocantă a Curții de Apel din Craiova care a stabilit că agresorul unui polițist nu îi datorează omului legii nici măcar daune morale, asta deși l-a desfigurat în timpul unei intervenții.

Incidentul a avut loc în septembrie anul trecut, atunci când agresorul, un bărbat în vârstă de 26 de ani a băut, a intrat într-un cazinou, a furat 45 de mii de lei, apoi a urcat la volan şi a avariat mai multe maşini parcate şi utilaje agricole. În scurt timp acesta a fost prins de oamenii legii și a fost dus la spital, acolo unde în urma recoltării de probe biologice s-a stabilit că omul avea o alcoolemie de 0,87 miligrame alcool pur în aerul expirat. Pe drumul spre spital, omul a devenit violent și l-a lovit cu sălbăticie pe polițistul care îl însoțea.

 „Pe numele său au fost deschise două dosare de cercetare penală. Unul pentru ultraj şi conducere sub influenţa băuturilor alcolice, iar cel de-al doilea pentru tâlhărie.

În primul dosar a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi a primit o amendă contravenţională în valoare de 3 mii de lei. Aceşti bani ar fi trebuit să ajungă la agentul pe care l-a lovit, ca despăgubiri morale. Bărbatul a făcut recurs, iar instanţa i-a dat câştig de cauză şi a anulat amenda contravenţională pe care a înlocuit-o cu un avertisment.

În cel de-al doilea dosar a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Decizia nu este definitivă”, potrivit România TV.

Recomandările redacției