sebisfestivalChiar dacă echipa a pierdut ultimul meci al sezonului, apele nu s-au tulburat la Național Sebiș. Conducerea clubului a organizat banchetul de final de campionat vineri seara, iar atmosfera a fost frumoasă. Tot cu această ocazie, fotbaliștii care și-au încheiat contractele cu gruparea de pe malul Crișului Alb, respectiv Rodriguez, Mohamed, Albert și Suslak și-au luat toate restanțele financiare, restul jucătorilor urmând să treacă pe la casierie în această săptămână. Nu este, însă, exclus ca cel puțin ultimii doi să revină la Sebiș pentru reunirea de peste trei săptămâni – o lună.
În schimb, antrenorul Mihai Petcuț, care-și încheie și el înțelegerea cu Națio­nalul nu fost retribuit, semn că sebișenii iau în calcul și o continuare a activătății cu acesta pe bancă. Dar, deciziile privind viitorul echipei „alb-albastre” se vor lua sau cel puțin vor fi comunicate săptămâna viitoare. Deocamdată, autoritățile locale se concentrează pe organizarea la cel mai înalt nivel al Festivalului de Muzică ce are loc în weekend la Sebiș. Pe lângă discuțiile despre antrenori și jucători, Consiliul de Administrație al clubului mai are de discutat bugetul pentru un sezon viitor mai costisitor de cel care s-a încheiat recent. Cele patru serii ale Ligii a III-a vor număra câte 18 formații, lupta pentru promovare, dar mai ales pentru salvarea de la retrogradare anunțându-se mai încinsă ca niciodată.

Recomandările redacției