Departamentul american al Trezoreriei a pus în aplicare hotărârea Curţii Supreme care a autorizat, în urmă cu zece zile transferul către Congres ale declaraţiilor de impozit ale lui Donald Trump, relatează AFP.

Donald Trump, care şi-a anunţat recent candidatura în alegerile prezidenţiale din 2024, a refuzat întotdeauna să-şi facă publice declaraţiile fiscale pe când se afla la Casa Albă – lucru pe care l-au făcut toţi preşedinţii americani începând din anii ’70 – şi s-a adresat justiţiei pentru a bloca o cerere parlamentară a acestor documente din perioada 2015-2020. O curte federală de Apel a autorizat, la sfârşitul lui octombrie, fiscul să transmită aceste documente Comisiei Camerei Reprezentanţilor. Fostul şef de stat republican a făcut recurs, de urgenţă, la Curtea Supremă a Statelor Unite, pentru a bloca acest transfer. Curtea a suspendat, la 1 noiembrie, transmiterea documentelor, până când avea să dispună de elemente pentru a se pronunţa pe fond. După ce a primit argumentele celor două părţi, Curtea Supremă a respins cererea lui Trump, la 22 noiembrie. ”Trezoreria a dat curs hotărârii Curţii Supreme săptămâna trecută”, a anunţat un purtător de cuvânt al departamentului. Membrii Comisiei nu erau imediat disponibil s comenteze această informaţie. Camera Reprezentanţilor se află sub controlul Partidului Democrat până în ianuarie, după ce a pierdur majoritatea în alegerile de la jumătate de mandat, la 8 noiembrie, în favoarea Partidului Republican. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției