printul_williamPrinţul William este în al nouălea cer, după ce soţia lui, Ducesa de Cambridge, i-a dăruit un băieţel fumos şi sănătos. Nepotul Reginei Elisabeta a II-a a petrecut noaptea la spital, alături de Kate Middleton, declarându-se mai fericit ca niciodată.

După un travaliu de mai bine de 8 ore, Kate Middleton a adus luni după-amiază pe lume un băieţel sănătos, care a cântărit 3,8 kilograme. După ce şi-a ţinut pentru prima dată bebeluşul în braţe, Prinţul William a mărturisit că este „mai fericit ca niciodată”, informează CNN, acestea fiind primele declaraţii oficiale ale nepotului Reginei.

Prinţul William a stat în sala de naşteri, împreună cu ducesa Kate atunci când aceasta a născut, la fel cum tatăl său, Prinţul Charles, a stat cu Diana când Lady Di i-a adus pe lume pe William şi Harry.
Kate şi copilul vor rămâne până marţi în spital, iar apoi e posibil să fie externaţi.

Potrivit presei britanice, prinţul William i-a dat telefon reginei Elisabeta a II-a de la maternitate pentru a o anunţa despre naşterea fiului său. Apoi, prinţul William a vorbit cu tatăl său, prinţul Charles, şi cu fratele său, prinţul Harry. Familia Middleton a fost şi ea înştiinţată înainte de anunţarea publică a informaţiei.

Ulterior, anunţul oficial referitor la naşterea bebeluşului regal a fost plasat pe un panou din faţa Palatului Buckingham, unde s-au strâns mii de persoane.

Potrivit BBC, familia regală a decis să facă publică informaţia foarte rapid fiindcă nu a dorit ca aceasta să apară mai întâi pe reţelele de socializare.

SURSA:  Libertatea.ro

Recomandările redacției