Veste fantastică venită de peste ocean, chiar în ziua de Paști: Delta Force, echipa de robotică a Liceului Național de Informatică, a devenit campioană mondială.

Campionatul mondial de robotică se desfășoară în Houston, Statele Unite, iar tinerii noștri arădeni au câștigat pentru prima oară în istorie titlul mondial.

Felicitări primei echipe din România care câștigă titlul mondial de când există competiția!

„Lumina a venit, de data asta din Houston! Este o veste fantastică pentru noi, pentru Arad, pentru România! Delta Force (RO 119 / FTC 17713) este o echipă de FIRST Tech Challenge (organizat de Natie Prin Educatie), de la Liceul Național de Informatică din Arad. Azi noapte am vorbit cu ei, imediat după ce au câștigat titlul mondial.

Avem campioni mondiali!

Copiii noștri au făcut istorie!

Să nu uităm momentul în care a venit acest succes, în cadrul Slujbei de Înviere din România! Exact la ora 00.00!”, a declarat pentru GLASUL ARADULUI, în această dimineață, profesoara Maria Pașcalău, directoarea Colegiului Național de Informatică Arad.

„Am creat istorie!

Este greu de descris ce simțim în acest moment! Suntem extrem de bucuroși că am reușit să facem ceea ce mulți credeau imposibil, chiar și noi, am câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Huston!!! Suntem prima echipă internațională care a câștigat campionatul. Suntem mândri că am putut aduce victorie Aradului, României și comunității FTC din România!

Dorim să le mulțumim colegilor noștri de alianță Up a Creek și Java the Hutts cât și echipelor române și tuturor persoanelor care ne-au susținut și ne-au încurajat pe toate rețelele de socializare”, este prima reacție a celor de la Delta Force, campionii mondiali ai Aradului.

Aradul, pe harta roboticii mondiale

„Felicitări, dragi elevi, pentru cea mai frumoasă performanță din istoria FTC România! Ne bucurăm că munca voastră a fost încununată de succes și vă mulțumim că ați ales să fiți elevii acestui liceu. Datorită vouă, LNI Arad și orașul vostru, Arad sunt acum puncte de referință pe harta roboticii mondiale. Bucuria Învierii Domnului a fost dublată de bucuria reușitei voastre. Mult succes în continuare în tot ceea ce veți face!”, ne declară direcțiunea Liceului Național de Informatică.

video: https://web.facebook.com/dragosalexandrucazacu/videos/3245887828989541

Recomandările redacției