În sfârșit, se fac noi demersuri concrete pentru construirea unei noi unități spitalicești, pentru Secția de Boli Infecțioase Adulți, a Spitalului Județean. Consiliul Județean a semnat un contract cu o firmă, pentru elaborarea documentației tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate destinat construirii unui nou corp de clădire. Clădirea destinată secției va fi construită de la zero.

Pentru această secție, Consiliul Județean Arad a accesat fonduri prin intermediul programului INTERREG VA Ro-Hu 2014-2020. „Acesta este încă un pas în realizarea unuia dintre cele mai importante obiective din strategia de sănătate pe care ne-am asumat-o la începutul mandatului. Secția Boli Infecțioase Adulți funcționează într-un imobil absolut impropriu desfășurării actului medical modern. Vom construi de la zero o secție nouă, practic un corp nou de clădire, în apropierea Secției de Infecțioase Copii din incinta Spitalului Clinic Județean Arad, secție care va asigura toate circuitele necesare, precum și servicii de terapie intensivă pacienților în stare critică. Sprijinul financiar oferit în acest sens este de 1.800.000 euro, cheltuielile ce exced acestui ajutor urmând a fi asigurate tot de Consiliul Județean Arad”, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Alte investiții

Conducerea CJA susține că în urma acestor investiții, suma adusă de Consiliul Judeţean Arad pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență va depăși  90 de milioane de euro. „Construim trei spitale noi Psihiatrie, Oncologie, un complex de Pediatrie, Obstetrică Ginecologie și Neonatologie), modernizăm cele și alte importante secții de spital (n.a Cardiologie, Pediatrie Infecțioase – în parteneriat cu societatea civilă). Una din direcțiile strategice urmărite de CJA privind SCJUA o reprezintă dezvoltarea serviciilor medicale oferite populației afectate de bolile cardiovasculare, cea mai semnificativă cauză de mortalitate și morbiditate în Romania, și în special în județul Arad. Recent, Consiliul județean Arad a semnat contractul de finanțare pentru extinderea  UPU din cadrul SCJU Arad, etapa 2. În cadrul acestui proiect intenționăm să extindem suprafața UPU cu un spațiu destinat echipamentelor radiologice specifice investigațiilor imagistice de urgență: un computer tomograf de 128 slices, un aparat raze x digital și un ecograf cu funcții cardiovasculare. Și tot la spital am început proiectul de extindere Ambulatoriu, etapa II, prin care vor fi accesate fonduri în valoare de 2,5 milioane euro în vederea achiziționării unui angiograf pentru afecțiunile arterelor periferice, un computer tomograf de 128 slices pentru investigații în ambulatoriul spitalului, un turn de endoscopie gastrologică cu toate accesoriile, un osteodensimetru, precum și un aparat cu raze x digital cu grafie și scopie”, a conchis Iustin Cionca.

Recomandările redacției