Dennis Man a jucat în meciul dintre Parma și AC Milan și a oferit o fază de senzație în care a reușit să îl dribleze pe Zlatan Ibrahimovic. Arădeanul a fost titular la Parma și a fost singurul atacant periculos în prima repriză a meciului cu Milan, cu un șut pe poarta lui Donnarumma.

Jurnaliștii italieni au atras atența asupra arădeanului care a fost luat în vizor de șefii de la Milan, care caută jucători pe care să încerce să-i transfere în următoarea perioada de mercato.

Potrivit CalcioMercatoNews.com, Man este „un potențial candidat de pe lista «diavolilor» în perioada de transferuri din vară”.

Italienii susțin că profilul lui Dennis Ma este perfect pentru AC Milan care caută un jucător potrivit pentru flancul drept al ofensivei, fiind dispuși să investească până la 15 milioane de euro pentru o mutare. Dacă ar ajunge la AC Milan, Dennis Man ar fi cel de-al cincilea român care ar îmbrăca tricoul echipei cu 18 titluri în Serie A, după Florin Raducioiu, Cosmin Contra, Cristian Daminuta și Ciprian Tatarușanu.

Potrivit jurnaliștilor din Italia, Parmei îi va fi greu să-l păstreze în echipă pe Dennis Man, în cazul în care nu va reuși să evite retrogradarea în Serie B.

Milanezii vor întăriri pe flancul drept al atacului, un fotbalist în jurul sumei de 10-15 milioane de euro. Dennis Man, născut în 1998, este unul dintre starurile venite din fotbalul din estul Europei, care mai are contract cu Parma până în 2025. Krause, patronul Parmei, vrea să-l păstreze pe tânărul atacant, dar în cazul unei retrogradări, va fi dificil să-l țină, ținând cont de calitățile pe care le are la o vârstă atât de fragedă”, au scris cei de la CalcioMercatoNews.

După transferul la Parma, fostul fotbalist de la FCSB a reușit un gol și o pasa decisiva în cele 11 aparitii în Serie A.

Recomandările redacției