Dennis Man s-a accidentat în meciul cu Crotone

0
272

Parma a pierdut din nou însă de această dată cei de la Crotone, încheiat scor 34, și este ca și retrogradată în Serie B după patru eșecuri consecutive. Arădeanul Dennis Man a fost titular, în partida de sâmbătă însă a suferit o accidentare în minutul 19 după ce s-a întins după o minge.

Antrenorul celor de la Parma se așteaptă la retrogradare în serie B însă până atunci dorește să încheie sezonul cu demnitate.

Eu, personal, nu am nicio problemă în a lucra în Serie B. Fanii știu ce înseamnă să suferi, ei au tras tare din Serie D înainte ca eu să vin, așa că noi trebuie să transmitem mesajul mai departe jucătorilor. O să ne așezăm la masă și o să discutăm mai târziu, dar trebuie să încheiem acest sezon cu demnitate”, a declarat Roberto D’Aversa, conform Parmalive.

Deși arădeanul nu a apucat să arate ce poate în meciul cu Crotone antrenorul are foarte mare încredere în Man și a ținut să îl laude datorită progresului reușit în joc în ultimele luni.

Avem mai mulți jucători tineri interesanți, dar cel care a crescut cel mai mult este Dennis Man. Are un potențial enorm. Și când a venit aici era foarte bun cu mingea la picior, dar suferea pe faza defensivă. Are calități fizice, a fost dispus să învețe limba.

E jucător de echipă națională, a venit dintr-un campionat în care era lider, acum pentru a demonstra în Italia muncește pe ambele faze. Dennis Man poate ajunge un jucător de top”, a declarat Roberto D’Aversa, conform Parmalive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.