Schimbarea de antrenor la Parma n-a avut niciun efect. Giuseppe Iachini se pare că nu găsește nici el antidotul pentru boala parmegianilor, care se apropie serios de zona retrogradării, după un nou insucces pe teren propriu, 1-1 cu Perugia. Gazdele au deschis scorul în prima repriză prin Inglese dar au fost egalați imediat după pauză.

În ceea ce-l privește pe arădeanul Dennis Man, după ce săptămâna trecută a prins mai bine de o repriză pe teren în remiza albă de la Ascoli, ieri a fost din nou rezervă. A intrat pe teren în minutul 76 dar, conform site-urile de sport din Italia care au relatat aspecte de la acest meci, a fost „invizibil“.

După 17 etape, Parma se află pe locul 15, cu doar trei puncte peste Alessandria care se află pe primul loc de baraj pentru evitarea retrogradării. Cele două echipe se vor întâlni chiar în etapa viitoare, duminică de la ora 15.

Recomandările redacției