Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean bulgar care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals, deoarece documentul original era expirat. În data de 27.10.2016, ora 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul bulgar Erdzhan M., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autoturism marca Kia, înmatriculat în Bulgaria.  Cu ocazia controlului de frontieră, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere.

Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, motiv pentru care au fost efectuate cercetări, în urma cărora s-a constatat că permisul de conducere este fals. În urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că cetăţeanul bulgar deţine dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, însă avea permisul de conducere original expirat. Faţă de cele constatate, acesta a declarat că a cumpărat documentul în schimbul sumei de 300 de euro de la un cetăţean turc, pe teritoriul Germaniei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals şi au aplicat o sancţiune contravenţională pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu permis de conducere expirat.

Recomandările redacției