Depistat în trafic cu numere de înmatriculare expirate

0
219
depistat
Poliţiştii au desfăşurat mai multe razii

Un bărbat care a condus un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii expirate, a fost depistat în trafic.

„Bărbatul, de 22 de ani, a fost depistat în trafic, în timp ce a condus un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu, având numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitea expirată din data de 6 septembrie”,  a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar  de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

Poliţiştii rutieri, au efectuat, atât  în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 145 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 37.000 de lei. Dintre acestea, 47 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 98 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 12 permise de conducere şi 6 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.