Controalele aplicate în ultima perioadă pentru protecția consumatorilor și calitatea laptelui de pe piață au rezultate pozitive, susţine deputatul USL Flavius Măduţa. Acesta îi îndeamnă pe arădeni să aibă încredere în produsele româneşti şi să le consume fără rezerve. „Laptele și produsele românești sunt astăzi mai sigure ca niciodată. În ultimele săptămâni au fost efectuate 1.300 de analize, față de 15 câte au fost făcute anul trecut, ceea ce garantează ca produsele sunt mai sigure ca niciodată. Îi îndemn pe arădeni să aibă încredere în produsele românești, să cumpere lapte fără rezerve. Este regretabil că, intenționat sau nu, se creează o stare de panică nejustificată care afectează deopotrivă producătorii și consumatorii. Controalele efectuate, în urma unor suspiciuni, sunt justificate, au ca scop protejarea sănătății publice. Starea de panică nu este însă justificată și nu trebuie exploatată politic sau mediatic”, a declarat deputatul USL Flavius Măduța.

Accidente 26
Petrecerile de Crăciun și simbolurile religioase pot fi interzise în instituțiile publice din UE
citește mai mult »