PepedeLa PP-DD noaptea de marţi spre miercuri a fost o adevărată noapte a …cuţitelor lungi. Desigur, nu la propriu, ci la figurat, un număr de cinci deputaţi fiind excluşi. Aceştia sunt: Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Mihai Deaconu, Gabriela Anghel şi  parlamentarul de Arad, Ştefan Dalca. Acesta ne-a declarat: „ Am primit un mail prin care am fost anunţat că nu mai fac parte din rândurile PP-DD. Este adevărat că noi cinci am denunţat protocolul cu PSD,dar măsura luată este una abuzivă şi nestatutară. Ar fi trebuit să fim chemaţi în faţa Biroului Naţional de Coordonare să ne spunem în plen punctul de vedere. Or, acest lucru nu s-a întâmplat. De un an de zile de când e protocolul cu PSD, eu ca deputat nu am putut aduce 5 lei în colegiul meu. Iar oamenii pe mine mă trag de mânecă şi mă iau la întrebări. Iar să ţii un protocol pentru trei patru oameni din conducerea centrală care au primit nişte funcţii este prea mult.  Oricum noi cei cinci deputaţi vom contesta decizia luată”. Preşedinta Şimona Man a punctat referitor la acest subiect: „Aceşti oameni prin declaraţiile publice pe care le-au făcut s-au situat de mult în afara partidului. Pe de altă parte, organizaţiile judeţene nu se mai simt reprezentate de către aceşti parlamentari. Protocolul cu PSD a fost acceptat printr-o imensă majoritate de către PP-DD. Aşa că acum să vii să faci acte practic împotriva intereselor partidului este de neacceptat. De aceea au fost excluşi, iar şedinţa a fost perfect statutară. Nu ne permitem să nu respectăm statutul partidului. Dacă nu le convine, cei excluşi se pot adresa Comisiei Naţionale de Etică a partidului”. Din fermitatea cu care Simona Man a vorbit, se pare că mari şanse de revenire a celor cinci nu prea sunt. Dar în politică ştiţi cum e : niciodată să nu spui niciodată.

Recomandările redacției